Asociația NEOS începe pregătirea TINERILOR pentru VIAȚĂ. ”Aici învăț să fiu FERICIT. La școală nu am cum”
- Nicholas Teodorescu
- 18 februarie 2019, 19:15
În perioada 10-14 aprilie, la Bușteni, Asociația NEOS organizează a treia ediție NEOS Academy, sub sloganul ”E timpul să poți zbura liber”. Tinerii cu vârsta de minim 16 ani se pot înscrie până pe 5 aprilie pe site-ul www.academianeos.ro
La finalul ediției de toamnă a proiectului, Ovidiu a mărturisit: ”NEOS Academy este un proiect prin care tinerii sunt ajutați să se cunoască mai bine pe sine, să evolueze din punct de vedere mental. Am învățat ceea ce la școală în mod obișnuit tinerii nu învață – ce este fericirea”, declara tânărul de 21 de ani, student la Universitatea Transilvania, Brașov. Acest lucru ne-a motivat să investim în dezvoltarea psiho-emoțională a tinerilor și să realizăm Flower Edition – NEOS Academy.
Noua ediție, care pe lângă gramul de fericire pe care participanții îl vor descoperi, propune trei ateliere special concepute pentru TINERri - Frica și mecanismele de coping, Dragostea de sine, Alegerea carierei în funcție de vocație - și pentru a răspunde nevoilor acestora, susținute de psihologi cu experiență. Timp de 5 zile, în cadrul atelierelor, participanții vor discuta despre sentimente și emoții, în special frica și dragostea de sine. Se va clarifica felul în care acestea influențează judecata, memoria, atitudinea față de evenimente și cum joacă un rol esențial în procesul de comunicare cu ceilalți.
“NEOS Academy, Flower Edition, îsi propune să clarifice diferențele dintre frică, angoasă și anxietate. Participanții vor învăța despre mecanismele de coping (adaptative) în fața fricii. Pe lângă toate acestea, în cadrul atelierelor vom clarifica miturile legate de dragostea de sine și se vor identifica pașii de reconectare cu inima și cu dragostea din interiorul acesteia. Atunci când suntem în contact cu emoțiile noastre și le recunoaștem, ne este mai ușor să fim atenti la reacțiile noastre intime și să acceptăm că putem avea și reacții mai puțin pozitive. Scopul atelierelor este ca tinerii sa devina mai responsabili în cunoașterea și controlarea emotiilor lor pentru a nu se mai simți condusi de acestea”, a declarat psihologul Ramona Grigorița, trainer NEOS Academy.
“Din păcate, mulți dintre noi ne schimbăm meseria sau facem o facultate pe care nu ne-o dorim, ci și-o doresc cei din jurul nostru. Cum poate afecta viitorul sacrificiile făcute de dragul celorlalți și cum să ne putem alege o carieră în funcție de vocație, în funcție de nevoile și pasiunile pe care le avem, învingându-ne frica și având o dragoste de sine crescută? Este foarte important ca tinerii să îsi conștientizeze și să își gestioneze nevoile”, a declarat psihologul Claudia Soare, trainer în cadrul NEOS Academy.
”Cu toții avem situații de criză, situații când ne blocăm și nu mai știm cum să ieșim la suprafață, când nu mai știm cum să ne gestionăm emoțiile și ajungem să ne discriminăm pe noi în detrimentul celorlalți. Este timpul ca fiecare tânăr să poată zbura liber și să facă ceea ce ii place. Într-adevăr, școala tradițională ne școlește mental, dar nu este capabilă să ne pregătească pentru viață, pentru timpul când fiecare dintre noi va trebui să zboare. Din păcate mulți ajungem într-un punct în care, deși avem instrucțiunile la noi, din cauza fricii și a dragostei de sine scăzute, nu vom avea curajul să fim liberi”, a declarat Cristian Tănase, coordonatorul NEOS Academy.