AFDPR atrage atenția că noua lege nr. 130/2020, privind acordarea unor drepturi foștilor deținuți politici, intrată în vigoare, este inechitabilă și interpretabilă.
AFDPR atrage atenția că proiectul de lege pe care l-a definitivat în 2017, care prevedea și introducerea copiilor acestora în Decretul de lege nr. 118/1990, nu a mai fost implementat. Anul acesta, o nouă lege privind acordarea unor drepturi foștilor deținuți politici a fost dezbătută în Parlament și a intrat în vigoare.
Într-un comunicat de presă trimis vineri, Asociația Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR) arată că proiectul de lege pe care l-a definitivat în 2017, care prevedea și introducerea copiilor acestora în Decretul de lege nr. 118/1990, nu a fost implementat.
„Copiii noștri au fost solidari cu suferințele familiilor lor, ba mai mult, au suferit ei înșiși, fiind discriminați, încă din copilărie, de pe băncile școlii, în diferite moduri de regimul comunist; cei mai mulți nu au putut urma meserii sau facultăți pentru care aveau vocație și pe care și le-au dorit și pentru ei destinul nu s-a împlinit la timpul potrivit. Era un proiect de lege echitabil, neinterpretabil și de bun-simț. A fost înmânat tuturor partidelor politice, de la care am primit promisiuni ferme de susținere. Ca de fiecare dată, promisiunea a fost una în van!”.
„O lege inechitabilă”
AFDPR menționează că în 2020, un grup de parlamentari – deputați de la minorități, în frunte cu domnul ADNAGI SLAVOLIUB, au întocmit un nou proiect de lege cu aceeași temă, pe care l-au susținut și pentru care au obținut avize favorabile, acesta devenind între timp Legea nr. 130/2020.
„Această lege, în cursul elaborării căreia nu am fost consultați, nu ne-a satisfăcut, ea fiind inechitabilă și interpretabilă! Aceiași parlamentari au elaborat ulterior un nou proiect de lege, care face unele precizări, concretizate în Legea nr. 232/2020, în care apar și unele noutăți în Articolul 13:
„Prevederile prezentului decret-lege nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra umanității sau celor în cazul cărora s-a dovedit că au desfășurat o activitate fascistă și/sau legionară în cadrul unei organizații sau mișcări de acest fel, precum și copiilor acestora” și, respectiv, în Articolul 14: „…în baza sesizărilor primite sau din proprie inițiativă, vor verifica legalitatea drepturilor acordate beneficiarilor prezentului decret-lege”. Iată, fără a mai fi nevoie, dovada unei crase ignoranțe!
Chiar ați uitat, domnilor, sau – ceea ce ar fi și mai grav – vă faceți că ați uitat că, după cel de-al II-lea Război Mondial, elitele morale și intelectuale ale neamului românesc, indiferent de etnie, culte sau politici, au fost asasinate sau condamnate la ani grei de temniță, trimise în lagăre de exterminare, unde mulți dintre ei și-au găsit sfârșitul, ca urmare a bătăilor, înfometării, muncilor silnice și lipsirii de minime condiții de igienă și asistență medicală? Chiar s-a uitat că toți aceștia au fost judecați de așa-zisele „tribunale ale poporului”, ale căror completuri de judecată erau formate din pleava morală a societății românești, din trădătorii de neam și țară?”
Se redeschid dosarele politice?
AFDRP atenționează că nu trebuie să asistăm la o reluare a triste perioade a dosarelor politice, iar copiii lor nu trebuie să suporte consecințele trecutului părinților.
„Totodată, Art. 2 din Legea nr. 221/2009 stipulează, fără echivoc, următoarele: „Toate efectele hotărârilor judecătoreşti de condamnare cu caracter politic prevăzute la Art.1 sunt înlăturate de drept. Aceste hotărâri nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor”. După 75-80 de ani asistăm nu doar cu stupoare, ci cu indignare și revoltă la redeschiderea dosarelor „originii sociale” a copiilor noștri!
Avem de-a face cu o crasă necunoaștere și chiar cu o ură necreștinească, dusă, dacă s-ar putea, și dincolo de mormânt! La începutul anilor 1990, după evenimentele din decembrie 1989, în România mai trăiau sute, poate chiar mii de criminali comuniști! A pățit vreunul ceva? Doar doi – și aceasta după 25 de ani! Cunoaște cineva ca vreun copil de criminal comunist să fi suportat o cât de mică pedeapsă? Categoric, nu! COPIII NU TREBUIE SĂ POARTE VINOVĂȚIA PĂRINȚILOR ȘI BUNICILOR!
Nu tolerați falsificarea a nu știu câta oară a adevăratei istorii recente a României, la diminuarea adevăratei proporții a rezistenței anticomuniste. De aceea, vă solicităm, prin mijloacele parlamentare pe care le aveți la îndemână, rediscutarea legii și repararea de urgență a acestei nedreptăți, prin eliminarea din textul legii a paragrafelor incriminate de noi și incriminante pentru mulți dintre copiii celor care și-au sacrificat viața și au suferit în temnițele comuniste, ca „dușmani ai poporului”, fără niciun fel de discriminarea copiilor, pentru așa-zise păcate ale părinților”, se arată în comunicatul asociației.