Tribunalul Constanța a respins cererea Asociației Elevilor din Constanța (AEC) prin care Consiliul Județean trebuia să acorde elevilor și studenților navetiști reducear de 50% la transportul județean. AEC anunță că demersurile în justiție pentru acordarea legală a facilităților pentru tinerii din sistemul de învățământ continuă, urmând să atace cu recurs decizia instanței, după comunicarea motivării.
Elevii constănțeni mizează și pe capacitatea Consiliului Județean de a înțelege necesitatea acestei măsuri pentru elevii județului nostru, în special cei din mediul rural, care învață la oraș. AEC reamintește că în data de 23 august 2018 a acționat în instanță Consiliul Județean Constanța pentru nerespectarea drepturilor elevilor și studenților la reduceri de 50%, respectiv gratuitate la transportul local în comun județean, conform art. 84 din Legea Educației. Cel care îi reprezintă în instanță pe elevi este fostul președinte al AEC Alexandru Manda, acum student în anul I la Drept dar și membru al Consiliului Director al Asociației.
În timpul procesului, argumentele autorității județene s-ar fi constituit pe baza unui act normativ secundar, Hotărârea Guvernului nr. 309/1996 privind normele de aplicare ale Legii 84/1995 în ceea ce privește acordarea de reduceri cu 50% ale tarifelor pentru transportul local în comun, de suprafață și subteran, precum și pentru transportul intern auto, feroviar și naval, conform căruia elevii ar avea dreptul la decontare, nu la abonament redus. AEC atrage atenția că, odată cu abrogarea Legii nr. 84/1995 de către Legea educației hotărârea dată în aplicarea ei își încetează producerea de efecte juridice, chiar dacă nu a fost abrogată în mod expres, aceasta fiind în vigoare doar pe durata vieții actului normativ a cărui aplicare o reglementează.
Totodată, Consiliul Județean Constanța a încercat să paseze responsabilitatea acordării subvențiilor către consiliile locale. “Instanța a respins prin hotărârea sa excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean Constanța, ceea ce afirmă clar că argumentele reprezentanților autorităților locale nu au fost valide, ei negând responsabilitatea de a acorda reduceri, în timp ce instanța o admite. Astfel, instanța de fond neagă existența dreptului subiectiv civil, decizie pe care o vom ataca cu recurs la Curtea de Apel Constanța îndată ce motivarea va fi comunicată”, arată AEC.
Asociația, prin președintele Mihai Tănase, îi asigură pe elevii constănțeni că demersul nu se încheie aici, “iar pe plan jurisdicțional vom utiliza toate instrumentele pe care legea le pune la dispoziție în așa fel încât să se facă lumină, iar elevilor să le fie respectat dreptul la transport redus între localitățile județului”. Elevii au protestat în mai multe rânduri în fața CJC spunând că legea Educației este de partea lor și atenționând că orice întârziere a reducerilor la transportul județean contribuie la creșterea abandonului școlar. Conducerea CJ Constanța susține însă că cererea elevilor nu are o bază legală.