Asistenții personali, plătiți de Ministerul Muncii. Banii pe care îi vor primi după un scandal de pomină

Asistenții personali, plătiți de Ministerul Muncii. Banii pe care îi vor primi după un scandal de pomină Universitatea pentru vârsta a treia. Sursa foto: social.gov.md

Ministerul Muncii și Protecției Sociale îi va plăti pe asistenții personali din Chișinău, capitala Republicii Moldova. Este o rezolvare a unei probleme ce a fost iscată de primarul orașului, Ion Ceban.

Edilul a semnat un ordin de concediere a mai multor asistenți personali și de reducere a salariilor celor care au rămas, cu 50%. Marea justificare a fost legată de lipsa banilor în bugetul municipal, pentru remunerarea personalului. Anterior, asistenții personali profesionali i-au cerut edilului să anuleze acest ordin, lansând o petiție în acest sens.

Ministerul Muncii asigură banii pentru asistenții personali

Ulterior, șeful adjunct al Direcției generale asistență medicală și socială din Chișinău, Vladimir Bolocan, a anunțat că există posturi vacante pentru asistenții sociali, iar cele două responsabilități ar putea fi îmbinate.

În plust, concedierile asistenților personali din municipiul Chișinău ar fi fost efectuate contrar procedurilor legale, conform unui comunicat oficial al Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Drept urmare, reprezentanții instituției au atacat în instanța de judecată Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului a municipiului Chișinău și a înaintat un demers către Centrul Național Anticorupție (CNA) pentru examinarea faptelor legate de „depășirea atribuțiilor factorilor de decizie”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Decizia luată săptămâna trecută de Guvern

Săptămâna trecută, Executivul condus de premierul Dorin Recean a aprobat unele modificări legislative care prevăd că salariile asistenților personali din capitală vor fi achitate de Guvern. Însă, ulterior, acești bani ar urma să fie opriți din fondurile alocate pentru bugetul Primăriei Chișinău.

Plățile vor fi realizate din oficiu, fără necesitatea unei solicitări sau depunerii unor documente. Pentru luna martie, toți 1.215 asistenți personali care au avut se suferit vor primi o sumă fixă de 5.000 de lei. Iar în luna aprilie plata compensatorie va varia în funcție de nivelul în care salariul asistenților personali a fost redus”, a fost anunțul pe care l-a făcut ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.