România anului 2018. Muieți-s posmagii? Când MUNCA e mai GREA decât FOAMEA. Cum ocolesc asistații social banii statului

România anului 2018. Muieți-s posmagii? Când MUNCA e mai GREA decât FOAMEA. Cum ocolesc asistații social banii statului

Cu toate că au nevoie de bani ca de aer, zeci de asistaţi sociali din Oradea au preferat să renunţe la suma acordată de primărie. Motivul? - Să nu iasă la muncă. Nici măcar o masă caldă nu le-a readus cheful de muncă acestora. Reamintim că aproape un sfert de milion de români trăiesc cu venitul minim garantat. Pe principiul, muieți-s posmagii?

Anunţul despre “comoditatea” mai multor asistaţi sociali a fost făcut chiar de către cei care îi au în evidenţă, adică Administraţia Social-Comunitară Oradea.

Potrivit acestora, numărul de dosare de ajutor social a scăzut de la 200 la 174, adică cu aproximativ 12 procente în anul trecut, faţă de 2016. Conducerea insituției a precizat că au fost tăiate indemnizaţiile acolo unde nu s-au efectuat cel 72 de ore de muncă în folosul societăţii, potrivit stirileprotv.ro.

15 milioane de euro costă lunar asistații social din România!

Aproape un sfert de milion de români trăiesc cu venitul minim garantat

Potrivit Legii 416/2001, familiile și persoanele singure, cetățeni români, au dreptul la un venit minim garantat ca forma de asistență socială, acesta fiind o sumă acordată lunar de statul român, pentru supraviețuire, persoanelor care nu au venituri sau celor care au cele mai mici venituri.

Venitul minim garantat a fost anul trecut de 142 de lei pentru o persoană singură, 255 de lei pentru o familie formată din două persoane, 357 de lei pentru familiile formate din trei persoane, 442 de lei pentru familia cu patru persoane, 527 de lei pentru familia cu cinci persoane și suma crește cu câte 37 de lei pentru fiecare persoană peste numărul de cinci persoane.

Nici măcar o masă caldă nu-i mai tentează...

În plus, a scăzut şi numărul celor care merg la cantina socială, de la 114 la 81, după ce li s-a impus şi acestora să muncească pentru ce primesc.