Noul tip de asfalt cu plastic reciclat, elaborat de cercetătorii de la Universitatea din Galați, a atins faza de teste.
Obiectivul principal al acestor teste este de a evalua dacă acest tip de asfalt cu plastic reciclat poate extinde durata de viață a drumurilor. Dar și dacă poate rezista variațiilor extreme de temperatură între sezonul rece și sezonul cald.
Drumurile din România ar putea beneficia de utilizarea unui asfalt inovator, obținut prin amestecarea plasticului reciclat. O invenție dezvoltată de cercetătorii de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.
Această inovație a fost brevetată și recunoscută la nivel internațional de către European Patent Office. Aceasta e instituția responsabilă cu brevetarea invențiilor în Uniunea Europeană.
Asfalt cu plastic reciclat, pe șoselele din România
În luna septembrie, echipa de cercetători de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în colaborare cu un partener din domeniul economic, a demarat procesul de pregătire și asfaltare a unei zone de testare în cadrul campusului universitar, a declarat rectorul dr. Puiu Lucian Georgescu.
Pe o suprafață de 150 de metri pătrați din curtea Campusului Științei, a fost aplicat stratul de asfalt cu conținut de plastic reciclat. Pe această porțiune de drum vor circula atât vehicule mari, cât și vehicule mici. Totul pentru a evalua rezistența materialului în condiții reale de trafic.
Primele rezultate preliminare ale testelor sunt așteptate la finalul lunii octombrie.
„Testele au început, zona este în permanență controlată. Vom testa acest asfalt toamna, iarna, primăvara şi vara, iar la final vom face un raport asupra testării în condiţii reale, unde avem o expunere mare pe soare, gheaţă, zăpadă şi circulaţie”, a declarat prof. dr. Puiu Lucian Georgescu.
Exista perspective favorabile pentru adoptarea asfaltului cu plastic reciclat la nivelul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Acest tip de asfalt are un impact pozitiv asupra mediului. Mai mult, nu generează costuri suplimentare față de asfaltul tradițional, și are potențialul de a extinde durata de viață a șoselelor cu aproximativ 25-30%.
Munca de cercetare a durat aproape cinci ani
După un efort de cercetare care s-a întins pe parcursul a aproximativ cinci ani, cercetătorii de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați au dezvoltat o compoziție obținută din materiale reciclate din plastic.
Această compoziție poate fi adăugată în asfalt. Îi va conferi elasticitate și rezistență la variațiile de temperatură dintre sezonul rece și cel cald.
Grupul de cercetare a sugerat o îmbunătățire a compoziției amestecului asfaltic prin introducerea particulelor microplastice din polipropilenă în formula deja optimizată. Această adăugare are scopul de a îmbunătăți rezistența amestecului la factori mecanici, uzură, expunerea la apă și alți factori externi, cum ar fi lumină, ciclurile de îngheț-dezgheț și uzură mecanică.
În martie 2023, Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) a acordat brevetul pentru mixtura inovatoare de asfalt. Fabricată din plastic reciclat și deșeuri navale (grit).
Tehnologia este cunoscută sub numele de „Asphalt mixtures improvement with waste grit and microplastics” (Îmbunătățirea mixturilor asfaltice cu grit deșeu și microplastice). Ea a fost recunoscută la nivel internațional de către „European Patent Office” – EPO, Oficiul de Invenții al Uniunii Europene.
Munca de cercetare este rezultatul eforturilor susținute ale unui grup de cercetători și profesori universitari de la Universitatea Dunărea de Jos. Acest grup este format din profesori universitari precum Daniela Buruiană, Viorica Ghișman, Puiu Lucian Georgescu (rectorul Universității).
Precum și colaboratori externi cu expertiză în domeniul respectiv. Cum ar fi Bogdan Carp (șeful Serviciului Poliției Rutiere Galați) și Cristian Stăncic (proprietarul Tancrad Galați). Ei au lucrat împreună pentru a dezvolta această tehnologie inovatoare.