Ioannis Metaxas s-a născut în Ithaca, patria miticului Odiseus (Ulise) la 12 aprilie 187. A ales cariera militară, remarcându-se în timpul războiului greco-turc din 1897. Abilităţile sale l-au recomandat pentru a studia arta militară în Imperiul German.
Ioannis Metaxas. Încheindu-şi stagiul de pregătire, a revenit în Grecia, fiind repartizat la Marele Stat Major. În perioada premergătoare izbucnirii Războaielor Balcanice (1912–1913) şi-a adus contribuţia la modernizarea tehnicii şi tacticii de luptă a armatei naţionale a Greciei, fapt confirmat de performanţa armatei greceşti în acest conflict balcanic, premergător primei conflagraţii mondiale.
Ioannis Metaxas. Talent militar, drum deschis spre politică
La finalul războaielor balcanice, graţie aptitudinilor sale, a fost numit şef al Marelui Stat Major, pentru ca în 1916 să devină general locotenent. După detronarea regelui, Ioannis Metaxas şi-a urmat regele în exil în Corsica. S-a reîntors în Grecia în 1920, pentru a participa la alegerile pierdute de Eleftherios Venizelos.
Ioannis Metaxas a fost unul dintre puţinii lideri politici care s-au opus în mod public campaniei elene din Asia Mică. Datorită pregătirii sale, a adus argumente militare pertinente în această chestiune şi a refuzat să accepte orice funcţie militară în timpul acestui război.
După înfrângerea forţelor elene în Asia Mică, regele Constantin a fost din nou forţat să plece în exil de către colonelul Nikolaos Plastiras. Ioannis Metaxas a decis să intre în politică fondându-şi propriul partid, Partidul Liber Cugetătorilor, la 12 octombrie 1922.
Eșecul loviturii de stat. Opțiunea democratică a alegerilor
În octombrie 1923, monarhiştii, ajutaţi de Ioannis Metaxas au încercat, fără succes, să dea o lovitură de stat, fiind obligat să părăsească din nou Grecia. Monarhia a fost abolită şi a fost proclamată a doua Republică Elenă în martie 1924.
Întors în ţară, şi-a declarat public adeziunea faţă denoua republică, deşi toţi cunoşteau trecutul său şi concepţiile sale regaliste. Faptul că nu a fost foarte credibil, s-a văzut la alegerile legislative din 1926, partidul său câştigând 15,78% dintre voturile grecilor şi 52 mandate de deputat, aproape la egalitate cu Partidul Popular, de orientare regalistă. Ioannis Metaxas a primit portofoliul comunicaţiilor în „guvernul naţional” al lui Alexandros Zaimis.
Așadar, ca mulți dintre dictatorii contemporani, Metaxas a intrat în cercurile puterii pe cale legală, prin alegeri democratice, după ce anterior încercase să obțină puterea printr-o lovitură de stat.