Asasinul lui Nemescu, şase ani după gratii

Britanicul Ali Imran a fost condamnat, astăzi, la şase ani de închisoare, pentru uciderea din culpă a regizorului Cristian Nemescu. În plus, acesta a primit şi câte un an de închisoare pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat şi pentru producerea accidentului.

Tribunalul Bucureşti a mai decis astăzi ca britanicul să plătească daune mai mari cu 30.000 de lei şi respectiv 20.000 de lei familiilor taximetristului şi a sunetistului Andrei Toncu, potrivit Mediafax.

Aceste sume se adaugă la cele dispuse de instanţa inferioară, de 28.000 de lei daune morale părţilor civile din dosar şi câte jumătate de milion de lei daune morale către rudele victimelor.

Sentinţa de astăzi poate fi atacată cu recurs, la Curtea de Apel Bucureşti.

La începutul lunii februarie, în faţa magistraţilor Tribunalului Bucureşti, avocaţii familiei regretatului regizor au arătat că cei şapte ani de închisoare la care a fost condamnat iniţial Imran nu sunt suficienţi şi că acesta ar trebui să rămână după gratii nu mai puţin de 15 ani.

140 de kilometri/oră şi culoarea roşie a semaforului

Regizorul Cristian Nemescu şi inginerul de sunet Andrei Toncu au murit, în 2006, după ce taximetrul în care se aflau a fost zdrobit de un autoturism Porsche Cayenne, condus de un şoferu englez Ali Imran. Accidentul a avut loc în centrul Capitalei, după ce conducătorul auto vinovat a intrat într-o intersecţie cu o viteză de 140 de kilometri/oră, fără să ţină cont de culoarea roşie a semaforului.

Ultimul film al lui Cristian Nemescu şi Andrei Toncu, "California Dreamin' (Nesfârşit)", a câştigat, în mai 2007, Premiul "Un Certain Regard" la Festivalul de Film de la Cannes. Lungmetrajul cu Armand Assante şi Răzvan Vasilescu în rolurile principale a fost distins cu peste 20 de premii internaţionale şi naţionale, rulând în mai multe ţări.

CITIŢI ŞI:

Cazul "Teo Peter II" - Alţi doi artişti omorâţi de un vitezoman străin