Pe 23 decembrie 1989 eram în redacţie la „Tineretul liber”. Ştirea era că la Otopeni, în faţa aeroportului, fusese măcel. Lupte crâncene cu nişte terorişti care încercaseră să atace aeroportul. Repet, 23 decembrie, dimineaţa. Nu fuseseră niciun fel de terorişti. Cei ucişi în masă erau militari în termen. Tineri care-şi satisfăceau stagul militar, obligatoriu pe atunci.

Era o unitate de transmisiuni de la Câmpina. Acei tineri, aproape adolescenţi, fuseseră trimişi la moarte cu bună ştiinţă. Era nevoie de terorişti. Era nevoie de mulţi morţi. La Otopeni, în dimineaţa de 23 decembrie 1989, au fost masacraţi 50 de tineri nevinovaţi şi au fost răniţi alţi 13. Unii dintre cei împuşcaţi, cei pe care îi văzusem zăcând pe burtă, împuşcaţi din faţă, ridicaseră mâinile către atacatori în semn că nu au niciun fel de intenţii belicoase.

Au fost împuşcaţi.