Asasinarea lui Boris Nemţov, un RĂZBOI între urmaşii KGB şi liderul Ceceniei

Asasinarea lui Boris Nemţov, un RĂZBOI între urmaşii KGB şi liderul Ceceniei

Îndrăzneala cu care forţele loiale liderului cecen Ramzan Kadîrov comit acte ilegale în Cecenia, Rusia şi chiar în afara ţării reprezintă o veche problemă a forţelor federale ruseşti, a declarat, pentru The Moscow Times, Alexei Malasenko, analist specializat în Caucaz, care lucrează pentru Carnegie Moscow Center.

"Din ce am observat, au existat mereu fricţiuni între Kadîrov şi forţele federale, probabil pentru că liderul cecen nu răspunde decât în faţa lui Vladimir Putin. Asta îi enervează pe oameni, mai ales că Putin i-a acordat şi ordinul de Onoare", a spus Malasenko.

Vladimir Putin l-a decorat pe Kadîrov aproape imediat după ce liderul cecen la descries pe suspectul în cazul asasinatului lui Nemţov ca fiind un “adevărat patriot”.

Însă faptul că ancheta în cazul asasinatului a vizat, până în present, oameni care au legături cu liderul cecen ar putea transmite un mesaj susţinătorilor acestuia că nu mai sunt de neatins, este de părere analistul Gregori Svedov, redactor şef al agenţiei Kavkazki Uzel.

Imediat după asasinat a fost vehiculată o motivaţie islamistă. Se crede, astfel, că FSB, urmaşul KGB, vrea să demonstreze că asasinatul ar fi fost motivat de supărarea generată de publicarea caricaturilor cu profetul Mahomed de către revista satirică Charlie Hebdo, susţinută, de-a lungul timpului, de către Boris Nemţov.

Deşi Nemţov nu era un critic al islamului, ci al Kremlinului, există opinii conform cărora FSB profit de ocazie pentru a lovi în Ramzan Kadîrov.

Onform sursei citate, au existat crime comise în mod similar, care au fost atribuite forţelor lui Kadîrov. Una dintre ele este uciderea, în 2008, a lui Ruslan Yamadaiev, un rival al lui Kadîrov. O altă crimă ar fi eliminarea, în 2009, a lui Umar Israilov, fosta gardă de corp a liderului cecen. Ambele crime au fost comise de persoane cu numele de Dadaiev, acelaşi nume pe care îl are şi principalul suspect în cazul asasinatului lui Boris Nemţov.

Motivele FSB de a lovi în Kadîrov sunt evidente: pe măsură ce puterea liderului cecen a crescut, influenţa urmaşilor KGB în nordul Caucazului a scăzut considerabil.