Asaltul ultrașilor maghiari. Naționala României, apărată cu arme de foc și gaze lacrimogene

Asaltul ultrașilor maghiari. Naționala României, apărată cu arme de foc și gaze lacrimogene

Peste 300 de suporteri ai naționalei de fotbal a Ungariei au încercat să ia cu asalt hotelul în care au fost cazați „tricolorii”. Și jurnaliștii români au fost evacuați din cauza unui incendiu.

Pe lista scandalurilor care secondează partidele de fotbal disputate de români și unguri s-a mai adăugat un episod violent. Naționala României a avut parte de o noapte agitată, înaintea confruntării cu Ungaria, ce s-a desfășurat aseară (după închiderea ediției), la Budapesta, în campania de calificare la Campionatul European din 2016.

Aproximativ 300 de ultrași, membri fanatici ai galeriilor formațiilor Ujpest, Ferencvaros și MTK, au încercat să ajungă la hotelul „Marriott”, acolo unde era cazată delegația primei reprezentative a României. Jurnaliștii aflați la fața locului susțin că intenția maghiarilor a fost aceea de a crea haos, pentru a-i împiedica pe fotbaliști să se odihnească. Însă, demersul huliganilor a fost oprit de forțele de ordine, care au aflat din timp de acțiunea în forță și au acționat prompt.

Împrăștiați cu focuri de armă și gaze lacrimogene

Ne puteți urmări și pe Google News

Câteva străzi care duceau spre hotel au fost blocate și ultrașii, care nu s-au lăsat convinși să se ducă acasă, au fost împrăștiați cu ajutorul gazelor lacrimogene. Mai mult, conform martorilor, polițiștii unguri au tras și focuri de armă și au arestat câteva zeci de fani, aceștia fiind amendați pentru tulburarea liniștii publice și alte acte de violență, arată sport. ro. Vigilența polițiștilor a fost sporită și pentru că în acea zonă a orașului se afla și Viktor Orban, premierul Ungariei, care discuta cu reprezentanții guvernului maghiar despre problema refugiaților. Ieri, fotbaliștii români au fost sfătuiți să nu mai iasă la obișnuita plimbare din ziua meciului, pentru a nu avea parte de alte probleme.

Elevii lui Anghel Iordănescu, dar și ceilalți componenți ai staff-ului primei reprezentative, s-au conformat și au stat în hotel. La meciul de aseară au asistat și 1.200 de suporteri de români, care au venit în grupuri diferite și au făcut joncțiunea la stadion. În această săptămână, Federația Ungară de de Fotbal a amendat șase cluburi, din cauza suporterilor care, în ultima etapă a campionatului intern, au scandat mesaje rasiste și xenofobe.

Români bătuți în Budapesta

Ultrașii au încercat ieri dupa-amiază să se apropie de refugiații care se aflau în zona gării din Budapesta, de unde peste 1.000 de refugiați sirieni au plecat pe jos către Viena (Austria), potrivit gsp.ro. Din fericire suporterii maghiari au fost opriți la timp de poliție. Tot ieri, câțiva români aflați în centrul Budapestei ar fi încasat bătaie de la ultrașii maghiari, după cum a anunțat pe Facebook jurnalistul Adi Dobre, prezent la fața locului.

„Scandalul din centrul Budapestei, atunci când mai mulți români și-au luat-o pe spinare de la ultrașii maghiari, plus știrile de pe net care vorbesc despre iminenta descindere în capitala Ungariei a celor mai radicali fani din România, sunt motive grele ce mă pot determina să nu mai ajung la meci”, a scris jurnalistul. Acesta a mai transmis și că hotelul în care erau cazați jurnaliștii români a luat foc iar ei au fost evacuați.