În toamna fiecărui an, într-o atmosferă prietenoasă şi destinsă, Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus devine centrul pieţei editoriale şi al vieţii culturale din România. În acelaşi timp se desfăşoară şi Zilele Culturii Ruse, prilej cu care o serie de artişti, scriitori, regizori, actori şi pictori au fost invitaţi să vorbească despre arta şi cultura ţării lor. Printre aceştia se numără şi Natalia Ovsienko.
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti“, în cadrul Zilelor Culturii Ruse, va găzdui de altfel, pe 22 noiembrie, de la ora 11.00, în sala Lena Constante vernisajul expoziției de pictură „Culorile Rusiei” a artistei plastice Natalia Ovsienko, cu prezentarea păpușilor tradiționale din diversele regiuni ale Rusiei și a albumului de poezii traduse în limba română. De altfel, artista va susţine un master-class de modelare a păpușilor rusești.
Artista Natalia Dimitrievna Ovsienko, prin specificul manierei artistice, aparţine remarcabilei şcoli moscovite de pictură, ai cărei fondatori sunt Robert Falk, Piotr Kocialovski, Ilia Maşkov. Natalia Ovsienko se străduieşte să urmeze specificul tradiţiei în artă, preluând de la înaintaşi ce este mai bun, dar în acelaşi timp rămâne un artist cu particularităţi personale, îmbinând subtil şi delicat talentul dăruit de natură cu imensa trudă zilnică.
Drumul în procesul de creaţie este unul complicat, plin de căutări pentru obţinerea unui loc binemeritat şi pentru definirea stilului personal în artă. Nu s-a lăsat copleşită de convenţii, scrie şi desenează aşa cum vede, aşa cum simte. În picturile sale, pe lângă un motiv plastic îndrăgit, găseşti dispoziţie şi viziune artistică, iar punctul de vedere al maestrului invită vizitatorul la cugetare.
Natalia Ovsienko a absolvit cu merite deosebite Universitatea Tehnică de Stat din Moscova „N. E. Bauman”, Institutul de reconversie profesională şi instruire avansată la Universitatea de Stat „M.V. Lomonosov” din Moscova unde a studiat Ştiinţe Culturale (materie echivalentă cu Antropologie Culturală), Facultatea de Arte Plastice şi Arte Vizuale a Universităţii de Ştiinţe Umane „M.A. Şolohov” din Moscova (secţiunea de arte plastice), Academia de Arte din New York, cursul de portret şi pictură figurativă.
Desfăşoară o bogată activitate expoziţională în Rusia, dar şi în străinătate, folosind lucrările de artă pentru lărgirea relaţiilor culturale şi promovarea patrimoniului cultural al Rusiei. Participant la organizarea a peste 40 de expoziţii de succes, dintre care 27 personale, în SUA (New York), Franţa (Paris), Marea Britanie (Londra), Elveţia (Geneva, Lausanne), India (Mumbai, Pune), Cazahstan (Alma-Ata), Rusia (Moscova, Riazan, Novgorodul de Jos, Ufa, Sterlitamak, Salavak, Lipeţk, Kaluga, Smolensk, Belgorod, Iaroslavl. În anul 2013 N. Ovsienco a organizat expoziţii personale la Ministerul Culturii, la Ministerul Afacerilor Externe din Federaţia Rusă şi în muzeele din Moscova.
Lucrările de autor ale Nataliei Ovsienco au intrat în colecţiile muzeului regional de stat din Riazan „I.P. Pajalostin”, în muzeul de arte plastice „N.V. Nestorov” din Başkiria, muzeul de arte plastice din Lipeţk, în centrul expoziţional al muzeului din Maloiaroslaveţ „I.A. Soldatenko” şi în colecţii particulare din Rusia, SUA, Elveţia, Grecia, India, Ucraina.
Natalia Ovsienco reînvie mişcarea artistică numită Peredvijniki (Pictori Ambulanţi), ducând tradiţia mai departe, derulând de un an de zile expoziţia itinerantă „Confesiunile unui artist” în oraşele regiunii Kaluga (Borovsk Maloiaroslaveţ, Mosalsk, Tarussa, Hvastovici, Ulyanovo, Kozelsk Jukov, Lyudinovo, Obninsk). În 2011, un proiect asemănător la scară largă „Drumul spre casă” a fost implementat în Başkiria.
Natalia Dimitrievna Ovsienko este de 20 de ani membru al Uniunii Creative a Artiştilor Plastici din Rusia, iar din 2013 membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Rusia. În acelaşi an este aleasă membru de onoare al Academiei de Artă din Rusia. Este decorată de Ministerul Culturii cu insigna „Pentru contribuţii la cultura rusă”, cu medalia „Celui destoinic” de Academia Rusă de Artă şi cu medalia de gradul III „Pentru merite deosebite în cultura regiunii Kaluga”, i-a fost înmânată diploma din partea Comitetului pe Programe UNESCO al Republicii Başkortostan (Başkiria). Este laureat al multor concursuri de artă plastică, câştigătoare a diplomelor la Festivalul Internaţional de Artă cu genericul „Tradiţie şi actualitate” ediţiile V şi VI organizat la Moscova.
Natalia Ovsienko este un om de cultură complet, îmbinând în mod fructuos activitatea creatoare, în domeniul artelor plastice şi al poeziei, cu cea pedagogică, este iniţiatorul şi conducătorul de neînlocuit al cercului de arte plastice pentru copii „Creativitate”, este, de asemenea, autorul manualului „Introducere în cultura mondială”.
Traducere din rusă Ala Movileanu