Cunoscutul cântăreţ de muzică uşoară, Alexandru Jula, a ajuns , luni, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Galaţi, prezentând simptomele unui accident vascular cerebral, iar în prezent starea lui de sănătate este stabilă.
Alexandru Jula, care prezenta simptomele unui accident vascular cerebral, a fost preluat luni dimineaţă, din faţa blocului unde locuieşte din municipiul Galaţi, cu o ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Galaţi, în urma unui apel la 112. Potrivit unor surse medicale, starea lui de sănătate este una stabilă în momentul de faţă, dar va fi supus unor investigaţii medicale amănunţite, scrie News.
Alexandru Jula s-a născut pe 24 iulie 1934, la Şimleul Silvaniei.
Debutul în televiziune şi l-a făcut pe 23 august 1962, iar la radio pe 1 ianuarie 1963.
Piesa cea mai cunoscută a lui Alexandru Jula este „Soţia prietenului meu”, pe care dictatorul Nicolae Ceauşescu i-a cerut în mai multe rânduri să i-o cânte în cadrul unor petreceri private, după cum a mărturisit chiar artistul, pentru „Adevărul”, în urmă cu câţiva ani.
De-a lungul timpului a participat la festivaluri naţionale şi internaţionale unde a câştigat mai multe premii, în anul 2002 fiind desemnat Cetăţean de Onoare al municipiului Galaţi.