Peste 1.000 de opere de artă de patrimoniu și contemporană au putut fi admirate de publicul bucureștean de joi până duminică, într-un spațiu nonconformist, la Art Safari - Pavilionul de Artă București, din Piața George Enescu.
Timp de patru zile, publicul a avut ocazia unică de a asista la cele mai actuale dezbateri din culisele pieței de artă internaționale. De la pavilion nu au lipsit nici lansările de carte și albume, sesiunile de întrebări și răspunsuri cu artiști, intervențiile artistice și muzica contemporană.
De la Cabaret Voltaire din Elveția la Grupurile „111” și „Sigma” din Timișoara, de la Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Ion Andreescu, Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu, Camil Ressu la Florin Chiuariu, Constantin Flondor, Alexandru Rădvan, de la „Reglementările pieței de artă” la „Educația artistică din sistemul universitar”, Art Safari - Pavilionul de Artă București a oferit vizitatorilor ocazia de a observa diversitatea de valori artistice și de a percepe identitatea culturală națională.
„Art Safari este un semn că piața de artă din România a început să intre într- o altă etapă, aceea a unei maturizări a sistemului artistic românesc și a integrării acestuia într-un circuit european și de ce nu global. Este pentru prima dată când două asociații profesionale, cea a comercianților de artă, ACOAR, și cea a galeriilor de artă contemporană, AGACOR, au conlucrat pentru a constitui o piață de artă competentă și competitivă. Totodată, faptul că în cadrul acestei prime ediții a Art Safari - Pavilionul de Artă au expus laolaltă muzee și galerii de artă a reprezentat o dovadă de înțelegere a unui sistem artistic în care galeria descoperă și susține artiștii reprezentați, iar muzeele consacră“, a spus Diana Dochia, codirector Art Safari, secțiunea Artă Contemporană.
Programul Art Safari a cuprins numeroase evenimente, de la lansări de carte și albume de Cosmin Năsui, Pavel Șușară, Ioana Ciocan și Susan Sontag la dezbateri interactive despre piața de artă cu personalități din România, Olanda, Turcia, Polonia, Austria și Ungaria.
100 de galerii și dealeri de artă
Printre lectorii care au vorbit în cadrul programului „Arta în dialog” s-au regăsit Angela Baillou (Christie’s Viena - Austria), Vita Zaman (ViennaFair - Austria), Fons Hof (directorul târgului Art Rotterdam - Olanda), Rieder Gabor (FlashArt - Ungaria), Ioan Sbârciu (Președinte UAD Cluj-Napoca - Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca - România ), Lars Ebert (secretarul boardului ELIA - Liga Europeană a Universităților de Artă), Ani Molnar (Ani Molnar Gallery - Ungaria), Andrei Jecza (Jecza Gallery - România), Cristian Robert Velescu (Universitatea Națională de Arte București - România), Adrian Notz (Cabaret Voltaire - Elveția), Doina Lemny (Centre Pompidou Atelier Brâncuși - Franța) și mulți alții. De asemenea au avut loc intervenții ale unor artiști cunoscuți, proiecții și sesiuni de întrebări și răspunsuri cu Teodor Graur, Călin Dan și Ion Grigorescu, un concert susținut de DJ Electric Brother de Noaptea Galeriilor..
Art Safari a fost primul pavilion profesional și public de artă, destinat deopotrivă artei de patrimoniu și artei contemporane din România, care a reunit peste 100 de galerii și dealeri de artă, dar și muzee și instituții culturale atât din țară , cât și din afara țării.
Au fost expuse de la lucrări de pictură și sculptură, la design ş i obiecte de colecţ ie, într-o manieră care a dovedit rafinament și o bună cunoaștere a demersului curatorial.