Arșinel despre MOARTEA actriței Cristina Stamate: „Îl rog pe Dumnezeu să se oprească, nu mai rezistăm!”

Actorul Alexandru Arșinel a avut o declarație plină de durere, la aflarea veștii că a murit și Cristina Stamate, la doar o zi după ce partenera sa de scenă, Stela Popescu, a fost condusă pe ultimul drum.

„O lovitură după alta... cred că numai publicul o să poată să ne scoată din starea asta, sa putem să trecem peste. M-am săturat, îl rog pe Dumnezeu să se oprească,  nu mai rezistăm”, a spus Arșinel la Antena 3.

„Cristina a fost o mare actriță, am jucat cu ea. De vreo doi ani, durerile au pus stăpânire pe ea. Un om și o actriță deosebită. Cristina era o sufletistă cum nu există. Unele jeguri, unele jigodii au năvălit peste mine când am făcut transplantul, iar ea a sărit în apărarea mea spunând că și eu am dreptul la viață ca toți oamenii de pe stradă. Era foarte, foarte corectă”, a mai spus actorul.

„Nu știu cum de i-a luat Dumnezeu puterile pentru că ea era de neoprit. Era tot timpul la mine în birou să mă întrebe: ce mai jos, ce mai punem? Am convingerea că oamenii ne vor sprijini să ieșim la liman, că publicul Teatrului Constantin Tănase nu ne vor trage înapoi.", a mai spus Arșinel la Antena 3.