După ce Vasile Miriuță, tehnicianul formației CFR Cluj, a anunțat că va părăsi echipa clujeană dacă jucătorii nu vor fi plătiți, astăzi, patronul Arpad Paszkany i-a liniștit pe „feroviari”
Finanțatorul trupei din Gruia a declarat că s-au efectuat plăți către fotbaliști, iar clubul CFR Cluj nu poate intra în faliment. „Eu cred că 6 luni e o chestiune exagerată. S-ar putea să fie unii jucători care au fost daţi afară din lotul mare şi care să nu fi fost plătiţi de 6 luni. Ei au posibilitatea să îşi ceară drepturile la către Comisiile Federaţiei şi vor fi plătiţi. Zilele acestea am vorbit cu preşedintele Iuliu Mureşan şi i-am dat unui fost portar de-al nostru, Mincă, 55.000 de euro.
Din câte ştiu eu şi în luna octombrie s-au făcut plăţi. Şi în luna septembrie au primit bani. Nu este posibil ca cineva să nu fie plătit de 6 luni.
Capitalul social al lui CFR este undeva la 25 de milioane de euro, valoarea lotului este este de 18 milioane de euro şi este şi un stadion cu o valoare de 28 de milioane de euro. Datoriile sunt de aproximativ 3 milioane de euro. Dacă facem o socoteală, noţiunea de faliment nu există”, a declarat Arpad Paszkany, pentru site-ul stiridecluj.ro.