Armstrong, participare condiţionată la Turul Franţei

Armstrong, participare condiţionată la Turul Franţei

Americanul Lance Armstrong, care şi-a anunţat revenirea în ciclism după trei ani de absenţă, va putea fi acceptat la Turul Franţei, dacă respectă regulile privind lupta antidoping, a anunţat, astăzi, organizatorul Christian Prudhomme, citat de AFP.

"Imediat ce echipa lui, pe care încă nu o ştim, dar şi el se vor supune regulilor privind dopajul şi antidopingul, îi vom accepta", a declarat Christian Prudhomme, care a menţionat că victoriile lui Armstrong din 1999 au fost "însoţite de suspiciuni".

Acesta a mai declarat că revenirea lui Armstrong constituie o provocare.

"Există prea puţini sportivi care şi-au reuşit revenirea, cum ar fi Michael Jordan (baschetbalist american). Este o adevărată provocare să te întorci după trei ani de pauză. În plus mai este şi vârsta". Lance Armstrong va împlini 37 de ani peste o săpămână.

Ne puteți urmări și pe Google News

Câştigător de şapte ori al Turului Franţei, între 1999 şi 2005, Lance Armstrong a declarat, ieri, că va reveni în 2009 în competiţii, având drept obiectiv câştigarea pentru a opta oară a Marii Bucle.

Lance Armstrong:  „Constantina Diţă-Tomescu a câştigat maratonul la Jocurile Olimpice, deşi are 38 de ani! Nimic nu e imposibil! Vreau să revin în ciclism la 37 de ani!"