Armele viitorului intră în luptă

Tunuri laser, similare celor din "Războiul Stelelor", drone de atac robotizate şi avioane de luptă ultramoderne sunt câteva dintre invenţiile care depăşesc faza simplelor prototipuri şi devin arme funcţionale şi foarte eficiente. După îndelungi tatonări şi o serie de experimente mai degrabă eşuate, armele laser sunt aproape de a pătrunde pe câmpul de luptă, unde vor combate ameninţarea rachetelor şi a proiectilelor de mortiere lansate de insurgenţi asupra soldaţilor americani şi britanici din Afganistan şi Irak. Înainte de a ajunge însă pe câmpul de luptă, ele pot fi admirate deja în cadrul saloanelor internaţionale de profil.

La capătul câtorva decenii de cercetări secrete, implicând cheltuieli de miliarde de dolari, s-a dovedit că vieţile soldaţilor nu vor fi salvate de tehnologiile exorbitant de scumpe dezvoltate sub aripa Departamentului american al Apărării, ci de un simplu laser comercial.

În numai 18 luni, grupul american Raytheon a transformat un laser utilizat în industria constructoare auto într-o armă capabilă a lovi cu viteza luminii proiectilele inamice, cărora le topeşte învelişul, provocând detonarea încărcăturii. Într-un test desfăşurat anul trecut, noul sistem, botezat LADS, a distrus un proiectil de mortier staţionar.   În septembrie anul acesta, Raytheon va încerca să „doboare“ un proiectil în mişcare. În caz de succes, LADS ar putea ajunge în linia întâi în maximum un an. Reaper, în linia întâi Armatele SUA şi Marii Britanii au creat în premieră absolută o escadrilă de atac robotizată, alcătuită dintr-o nouă generaţie de drone, MQ-9 Reaper, mult mai letală decât precedentele Predator, care aveau capacităţi de atac limitate. Reaper poate purta în zone inamice, funcţie de configuraţie, fie 14 rachete Hellfire, fie doar patru proiectile aer-sol Hellfire şi două bombe ghidate laser Paveway, de câte 225 de kilograme. Drona are astfel o putere de foc echivalentă cu un avion de atac F-16.   Reaper, un aparat complex, fabricat de General Atomics, este prima dronă „vânător-distrugător“, şi poate fi controlată prin satelit într-o zonă de luptă, indiferent de distanţa la care se află persoana care o pilotează.   Flota aeriană 432, din care face parte noua dronă, este alcătuită în partea americană din şase escadroane operative şi unul de întreţinere, cuprinzând 60 de aparate Predator şi şase Reaper. Partea britanică are sub control doar trei MQ-9, pe care le utilizează în Afganistan.   MQ-9 Reaper poate atinge o viteză maximă de 482 km/h şi o altitudine de 13.700 de metri. Drona poate sta în aer, cu armament, de aproape şapte ori mai mult decât un F-16, adică 14 ore. Fără armament, aparatul poate zbura până la 24 de ore.   F-22, cel mai avansat avion de luptă din lume

Spectatorii Salonului Aviatic Internaţional de la Farnborough, desfăşurat săptămâna trecută în Marea Britanie, au avut rara şansă de a vedea în acţiune cea mai recentă creaţie a corporaţiei Lockheed, avionul de luptă F-22 „Raptor“, considerat de experţi drept cel mai avansat din lume. Spre deosebire de alte aparate din aceeaşi clasă, „Raptor“ nu are pe exterior absolut niciun fel de armă, ceea ce-l face extrem de greu de detectat pe ecranele radar.   Deşi conceput pentru a fi în principal un avion care să asigure supremaţia aeriană, deci un „vânător“ de avioane inamice, F-22 poate de asemenea să lanseze şi atacuri la sol sau să participe la misiuni de „război electronic“ şi recunoaştere. Dezvoltarea avionului a costat peste 60 de miliarde de dolari, preţul de fabricaţie al unui aparat fiind de peste 120 de milioane de dolari.

„Raptor“ a intrat în serviciu în decembrie 2005, la 20 de ani după ce a fost conceput să lupte contra avioanelor sovietice pe cerul Europei. Cu toate acestea, el nici astăzi „nu poate fi depăşit de vreun alt avion de luptă, cunoscut sau în curs de proiectare“.