Armata turcă lansează noi atacuri asupra poziţiilor siriene după ce un obuz a lovit un sat de la graniţă

Armata turcă lansează noi atacuri asupra poziţiilor siriene după ce un obuz a lovit un sat de la graniţă

Artileria turcă a deschis astăzi focul asupra poziţiilor siriene dincolo de graniţă după ce un obuz a lovit din nou satul Akcakale, al doilea astfel de incident în ultimele cinci zile, potrivit agenţiei Dogan.

Obuzul a căzut la câteva sute de metri de centrul satului, în apropierea unei ferme. Incidentul nu s-a soldat de data aceasta cu victime, potrivit posturilor locale de televiziune. Miercuri, cinci turci şi-au pierdut viaţa într-un tir similar lansat de forţele siriene. A doua zi, Parlamentul de la Ankara a aprobat lansarea de către armata turcă a unor incursiuni armate pe teritoriul sirian dacă astfel de incidente se repetă. Sâmbătă dimineaţa, armata turcă a ripostat din nou unui nou tir de artilerie provenit dinspre Siria şi care a lovit teritoriul său în provincia Hatay, din sud-estul ţării, fără să se înregistreze victime, potrivit agenţiei oficiale de presă Anadolu.

Ne puteți urmări și pe Google News