Armata organizează spectacole-surpriză pentru copii. Program special de 1 iunie

Armata organizează spectacole-surpriză pentru copii. Program special de 1 iunie

Armata organizează spectacole aeriene pentru copii, cu participarea Forțelor Aeriene Române. De ziua lor, micuții vor putea asista la adevărate show-uri ale aeronavelor militare pe pe Aerodromul Clinceni, din județul Ilfov, și pe Aeroportul Ghimbav, din județul Brașov, în cadrul activităților prilejuite de Ziua Internațională a Copilului.

Ministerul Apărării Naționale invită toți copii la două spectacole aeriene care vor avea loc în zilele de 1 și 2 iunie, pe Aerodromul Clinceni, din județul Ilfov, și pe Aeroportul Ghimbav, din județul Brașov, în cadrul activităților prilejuite de Ziua Internațională a Copilului.

MApN a transmis că vor putea fi urmărite evoluții ale unor aeronave aparținând Forțelor Aeriene Române precum elicoptere de tip IAR-330 Puma și avioane C-27J Spartan şi MiG-21 LanceR, care vor evolua sâmbătă, 1 iunie, începând cu ora 10.00, în cadrul spectacolului aerian „Clinceni Air Show 2019”, organizat de Aeroclubul României la Aeroclubul Teritorial „Aurel Vlaicu” Bucureşti - Aerodrom Clinceni.

De asemenea, duminică, 2 iunie începând cu ora 10.00, în cadrul celei de-a II-a ediții a BrAShow ce va avea loc la Aerodromul Ghimbav, vor evolua aeronave de tip MiG-21 LanceR, C-27J Spartan, IAR 99 Șoim și IAR 330, precum și aeronave civile ale Aeroclubului României şi ale Şcolii Superioare de Aviaţie şi Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială “Elie Carafoli”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Accesul publicului la cele două activități va fi liber.