Corul Armatei Roşii a cucerit aseară inimile publicului bucureştean. Este adevărat, cu o întârziere de o jumătate de ceas.
Surse din rândul organizatorilor ne-au declarat că artiştii, care fuseseră cu o seară înainte la Cluj Napoca, au sosit cu întârziere la Bucureşti. Nu au mai avut timp nici să mănânce şi au făcut o repetiţie generală înainte de spectacol.
De reţinut: nu din vina artiştilor ruşi s-a amânat ora de începere a spectacolului, ci din vina... drumurilor din România! Aceasta nu a mai fost „pe surse”, ci s-a anunţat în sală.
Publicul bucureştean a fost foarte generos. Nu le-a purtat pică ruşilor şi a aplaudat chiar înainte ca artiştii să apară pe scenă. Apoi, fiecare piesă interpretată de cor, de solişti, fiecare dans, fiecare pas al dansatorilor au fost aplaudate cu entuziasm.
Într-adevăr, Corul Armatei Roşii sună dumnezeieşte. Corpul de balet dansează cuceritor. Soliştii au voci care ar putea „sta la masă” cu oricare altă mare voce de pe planetă.
Şi, da, ruşii din Corul Armatei Roşii ştiu să facă spectacol.
Nu toată lumea înţelege limba rusă, deci reacţia spectatorilor la piesele interpretate în limba rusă e provocată mai mult de felul în care sună zecile de voci pe scenă, de felul cum se prezintă aceşti artişti. Generalul Viktor Eliseev ştie să-şi instruiască trupele, asta e clar!
Spectacolul Corului Armatei Roşii taie răsuflarea, atât prin muzică, artiştii abordând un repertoriu variat, de la muzica rusă la cele mai cunoscute melodii ale lumii, canţonete şi aşa mai departe, dar şi prin vijelioasele dansuri tradiţionale ruseşti sau prin baletul de o eleganţă de neegalat.
Gigant
Ansamblul este un fel de gigant artistic. În Corul Armatei Roşii sunt 227 de bărbați și 23 de femei -20 de dansatoare, două interprete și o solistă: Natalia Kurganskaya.
Apropo, Natalia Kurganskaya are o voce de soprană extraordinară. Clară, frumoasă, puternică. Uneori, se simte că e vorba de o interpretă din Rusia. Aseară, de exemplu, „je t’aime” s-a auzit atât de dulce “je tiem”. Dar asta face deliciul ascultătorilor.
Sub conducerea generalului-dirijor Viktor Eliseev, Corul Armatei Roșii susține peste 250 de spectacole pe an și, de-a lungul timpului, au vizitat peste 50 de țări. Acum o putem adăuga pe cea de a 51-a: România.
Corul Armatei Roşii va fi pe scenă, şi în această seară, la Sala Palatului, începând cu ora 20.00.