În Pastorala Arhiepiscopului Dunării de Jos, Înaltpreasfințitul Părinte Casian a pus accentul pe iubirea față de copii și față de tineret în toate familile, satele și orașele de la Dunărea de Jos. "Oricine primeşte în casa sa, astăzi, şi deschide sufletul său unui copil, pe Hristos Copilul de la Betleem, născut din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu primeşte!"

"Domnul, arătându‑ni‑Se ca Prunc şi Dumnezeu, doreşte să ne împărtăşească din bogăţia şi din sfinţenia iubirii Sale, înrădăcinându‑ne şi pe noi în „rudenia“ cerească a sfin­ţilor şi a îngerilor, pentru a se evidenţia, şi mai pronunţat, chipul lui Dumnezeu în noi şi a face lucrătoare „pecetea Darului Duhului Sfânt“ în inimile, în sufletele şi în viaţa fiecăruia dintre noi", spune Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscop al Dunării de Jos.

Copiii, darul lui Dumnezeu pentru tot omul

"Dar toate aceste realităţi dumnezeieşti şi omeneşti, revărsate în existenţa noastră creştinească au nevoie şi de mărturii mai concrete, din care să înţelegem şi să conştientizăm prezenţa reală a Mântui­torului prin Naşterea Sa cu scopul renaşterii şi regenerării noastre spirituale.

Una din aceste mărturii este şi familia creştină care are în centru, aşa precum vedem şi în icoana Naşterii Domnului, copilul sau copi­ii. Familia întărită, consolidată şi rezistentă pentru orice etapă socială în viaţa noastră este cea creştină. La darurile omeneşti, atât de importante, se aşează, ca o diademă, multitudinea binecu­vântărilor cereşti, concretizate în trăiri şi slujiri menite a ne uni pe unii cu alţii, până la măsurile iubirii şi lucrării Preasfintei Treimi din Ceruri, pentru noi pământenii.

Aşadar, copiii darul lui Dumnezeu pentru tot omul sunt asemenea stelelor luminoase pe „bolta“ senină a familiei creştine. De aceea S‑a întrupat Domnul într‑un copil! Ca să înceapă viaţa nouă cu partea cea mai disponibilă a primirii darurilor eterne în vremelnicia vieţii şi să ne pregătească, încă din pruncie, pentru veşnicie!", spune Înaltul Prelat.

Laptele duhovnicesc

"Însă darul luminos al familiei, copilul, are trebuinţă de multă căldură părintească, din care cresc atât însuşirile omeneşti, cât şi deprinderile spirituale. În acest sens înţelegem de ce este aşa de importantă grija şi hrana de la mamă pentru creşterea pruncului. Ea îi împărtăşeşte prin hrana materială şi afecţiunea şi dragostea ca părţi integrante dăruite din viaţa ei. Tot astfel, pentru creşterea spirituală, pruncul are trebuinţă de „laptele“ duhovnicesc, primit de la „pieptul“ matern al Bisericii.

De aceea, Hristos Domnul, prin Naşterea Sa, a arătat omenirii „icoana“ omului deplin, trupeşte şi spiritual, într‑un copil, pentru a evidenţia perpetuarea prezenţei Sale în noi până la unirea deplină cu El."

Copilul are virtuți și nu se laudă cu ele

"Sfântul Ioan Gură de Aur ne edifică, şi mai concret, în acest de­mers atât de necesar în creşterea şi, mai ales, în educaţia religioasă, sănătoasă şi completă a copilului, urmând o pedagogie deodată a experienţei omeneşti şi a celei spirituale, bisericeşti: „Copilul este străin de invidie, de slava deşartă, de dragostea de întâietate şi are mai mare virtute, nevinovăţia, curăţia, smerenia. Nu e ne­voie numai de bărbăţie şi de pricepere, ci şi de această virtute, de smerenie şi de nevinovăţie. De‑am avea cele mai mari virtuţi, dacă ne lipsesc virtuţile acestea, mântuirea noastră şchioapătă. Un copil, dacă e ocărât şi lovit, nu se supără, nici nu prinde pică; iar dacă este preţuit şi iubit, nu se îngâmfă. (...) După părerea mea – arată Sfântul Ioan Gură de Aur – Hristos a pus în mijloc un copil, un copil foarte mic, lipsit de toate patimile cele rele. Un astfel de copil nu‑i mândru, nu umblă după slavă, nu‑i invidios, nu‑i certăreţ; este lipsit de toate patimile de acest fel şi are multe virtuţi: nevinovăţia, smerenia; nu‑l interesează câştigurile bă­neşti, nu‑i lăudăros. Este stăpânul unei înalte filosofii: are aceste virtuţi şi nu se laudă cu ele. De aceea Domnul l‑a dat ca pildă şi l‑a aşezat la mijloc“, spune Arhiepiscopul Dunării de Jos.

Profunzimea responsabilității față de copii

"Aşa exprimăm în mod concret şi înţelegem profunzimea respon­sabilităţii faţă de copiii în familie. Aceasta este tocmai atitudinea binevoitoare atât pentru primirea cu bucurie şi cu responsabilitate a darului naşterii de prunci, ca lucrare deodată divină şi umană, cât şi disponibilitatea de a creşte pruncii şi a‑i educa în duh creştin. Acesta este un dat firesc, integrator, normal, şi nu o simplă atitudine pornită dintr‑o opţiune personală şi conjunctural‑socială. A priva copilul de componenta sacră a educaţiei în familie, apoi în şcoală, în bi­serică şi în societate înseamnă negarea identităţii sale religioase moştenite prin fire, prin naştere şi prin evidenţa lucrurilor, din generaţie în generaţie.

Iată cum accentuiază acest prea sensibil aspect tot Sfântul Ioan Gură de Aur: „«Cine va primi un copil ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte» (Mt. XVIII, 5). Nu veţi primi, le spune Hristos, numai mare răsplată dacă veţi fi ca nişte copii, ci şi dacă veţi cinsti, pentru Mine, pe alţii care se aseamănă cu copiii; vă dau ca răsplată Împărăţia Cerurilor pentru cinstea dată aces­tora. Dar, mai bine spus, le dă o răsplată cu mult mai mare, că Hristos spune: «Pe Mine Mă primeşte (...)». Hristos numeşte aici «copil» pe oamenii curaţi la inimă şi smeriţi, pe cei neluaţi în seamă şi dispreţuiţi“.

Copiii, „îngerii“ neamului

"Aceste realităţi de multe ori pozitive sunt cunoscute şi promovate de iubiţii slujitori ai Sfintelor Altare, de jertfelnicii părinţi în famili­ile creştine, de devotaţii dascăli de religie ai Şcolii româneşti şi de societatea tot mai liniştită, acolo unde modelele, „îngerii“ neamului, copiii, sunt aşteptaţi, primiţi, educaţi, crescuţi şi protejaţi.

Mărturiile copiilor privind binefacerea educaţiei religioase din familie, din şcoală, la ora de religie, şi din biserică, la progra­mul „Hristos împărtăşit copiilor“, sunt cele mai convingătoare argumente pentru consolidarea şi îmbunătăţirea programelor educaţionale. Acest aspect este cel mai semnificativ dar primit şi înmulţit responsabil prin familie, Şcoală şi Biserică în societatea românească în ultimii 25 de ani de la obţinerea libertăţii, inclusiv cea religioasă, cu rolul ei ziditor în viaţa noastră, a tuturor."

Militează pentru păstrarea orei de religie în școli

"Cu toate acestea, sunt şi multe aspecte îngrijorătoare în privinţa statutului copilului în familie, în şcoală şi în societate. Unii părinţi nu pot sau nu reuşesc să‑şi crească şi să‑şi educe normal copiii. Migraţia, sărăcia, divorţurile, secularizarea, egoismul şi necredinţa conduc la mari eşecuri, suferinţe şi drame în rândurile copiilor care, adesea, sunt recuperaţi, parţial, pentru îngrijire, creştere şi educare în centre speciale, unele ale comunităţilor noastre bisericeşti. Dar lipsa de afecţiune, căldură sufletească şi iubire părintească din familie le înceţoşează şi privirea, şi sentimentele, şi perspectiva în viaţă. În plus, astăzi, aşa cum aţi fost informaţi, eforturile mari ale Bisericii, sprijinite de şcoală şi familie, pentru educaţia religioasă în şcoli sunt puse sub semnul privirii seculare şi al diminuării rolului educaţional şi formativ al orei de religie în şcoala românească.

În acest context, Sfântul Sinod al Bisericii noastre, slujitorii şi educatorii creştini, dimpreună cu familiile, cu părinţii, cu bunicii şi cu toţi susţinătorii binefacerii educaţiei religioase îşi unesc eforturile şi energiile creatoare şi binefăcătoare pentru menţinerea tradiţiei şi a statutului orei de religie în şcoli, ca pe un dat de la Dumnezeu în Biserica şi în neamul nostru şi ca pe o lucrare absolut firească şi utilă în creşterea şi desăvârşirea tuturor copiilor.

Aşadar, fiind cunoscute toate mărturiile bune ale părinţilor şi co­piilor, ale preoţilor din parohii şi ale dascălilor de religie privitoare la programele educaţionale creştine, aducem astăzi vie mulţumire şi felicităm, în acelaşi timp, pe iubiţii noştri preoţi, care unesc jertfelnic şi responsabil slujirea la Sfântul Altar cu educaţia creştină a copiilor şi a tinerilor. Încurajăm mult cadrele didactice care, împreună cu profesorii de religie, arată, în şcoli, disponibilitate pentru a crea o adevărată „familie“ a iubirii şi a creşterii tinerei generaţii pe baze solide, prin simbioza dintre metodele de instrucţie pedagogică şi principiile şi valorile învăţăturii şi moralei creştine, urmând frumoasele mărturii ale înaintaşilor noştri."

Locul copilului în familie, în școală, în Biserică

"De aceea, la Sărbătoarea Naşterii Domnului, am dorit, de această dată, a vă aşeza, mai pronunţat, la inimă, aceste mărturii, cu scopul vădit al consolidării iubirii de părinţi şi a părinţilor faţă de copii, privind locul copilului în familie, în şcoală şi în biserică, pentru ca, în satele şi în oraşele eparhiei noastre, să ne bucurăm împreună!

Să înmulţim, fraţilor, şi mărturiile iubirii faţă de copii şi de tineret în toate familiile, în toate satele şi în toate oraşele de la Dunărea de Jos! În acest sens oricine primeşte în casa sa, astăzi, şi deschide sufletul său unui copil, pe Hristos Copilul de la Betleem, născut din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu primeşte!

Să vă rămână în inimi bucuria şi ecoul armoniilor îngereşti ale colindelor cântate de copii! Să rămână Mântuitorul în noi toţi viu şi lucrător în viaţa de familie, în şcoli, în societate şi în proiectele de mai binele sufletesc şi social pentru noi toţi, creştinii români de acasă şi de pretutindeni din lume, ca într‑o unică şi nouă familie!

Să nu‑i uităm pe bunicii copiilor, pe bolnavi, pe săraci şi nevoiaşi şi pe deţinuţii din penitenciare!

La toţi, sănătate! Tuturor pace sfântă şi alese bucurii din faptele smereniei creştine, cu prilejul sărbătorilor Naşterii Domnului, Bo­botezei şi Anului Nou!", încheie Pastorala Preasfințitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.