Pentru microbiști, Argentina e țara care i-a dat lumii pe Diego Maradona și Lionel Messi. Auzind numele acestui stat din America Latină, cei care iubesc dansul se vor gândi automat la tango, în vreme ce cititorii împătimiți își vor aminti pe loc de celebrul Jorge Luis Borges și de mai puțin cunoscutul, dar genialul Julio Cortázar. Argentina e, însă, mult mai mult- o întregă lume, prea puțin cunoscută de români.
Pe 25 mai, argentinienii își sărbătoresc independența. Un prilej numai bun de a vorbi despre această țară fabuloasă, care în anumite privințe, seamănă mult cu România noastră, deși între București și Buenos Aires distanța e de peste 12 000 de kilometri .
Și nu e vorba numai de faptul că Argentina e și ea o Romanie, adică o țară locuită de un popor care vorbește o limbă latină, ci și de "blestemul", atât de românesc, care îi face pe argentinieni să nu-și poată da măsura deplină a valorii lor decât departe de casă. Asta pentru a nu mai vorbi de faptul că și argentinienilor li se potrivește, mutatis-mutandis, vorba moților din Apuseni: "munții noștri aur poartă, noi cerșim din poartă-n poartă"
Țara argintului
Dacă Apusenii "poartă" aur, Argentina e bogată în argint. De altfel, numele țării provine din cuvântul latin pentru acest metal nobil, argentum. Două dintre cele mai mari mine de argint ale lumii se află pe teritoriul ei. Cu toate acestea, mai importante pentru economia țării au fost cultivarea cerealelor și creșterea animalelor, în primul rând vite și oi. Odinioară, țara era printre cele mai bogate din lume, astăzi se zbate să depășească problemele grave din ultimele decenii, multe dintre ele provocate de FMI și politicile neoliberale promovate de conducătorii de la Buenos Aires.
Argentina e o țară întinsă, mai mare decât Mexicul și statul american Texas la un loc. Are câmpii imense, deșerturi, tundre și păduri, dar și munți înalți, râuri și mii de kilometri de coastă oceanică. Argentina revendică, de asemenea, o porțiune din Antarctica, precum și mai multe insule din Atlanticul de Sud, inclusiv Insulele Falkland (Islas Malvinas) pentru care au purtat război împotriva Marii Britanii.
Politica, bat-o vina!
Argentina a jucat un rol fundamental în istoria continentului. După trei secole de colonizare spaniolă, Argentina și-a declarat independența în 1816, iar naționaliștii argentinieni au avut un rol esențial în mișcările revoluționare din alte părți ale continentului.
Scriitorul Jorge Luis Borges scria, de altfel, cu mult temei: „Independența Americii de Sud a fost, în mare măsură, o afacere argentiniană." Obținerea independenței nu a însemnat, însă, instaurarea păcii. Sfâșiată de conflicte între facțiunile politice. țara a cunoscut frământări, războaie, și perioade în care diverși caudillo au condus după bunul lor plac. Dacă cel mai vestit dintre aceștia, Juan Perón, a rămas în istorie ca o figură mai degrabă pozitivă, nu acelați lucru se poate spune despre dictatura din anii 1970, în cursul căreia mii de disidenți au „dispărut” sau au fost uciși. Căderea regimului militar a fost urmarea dezastruosului război pentru insulele Falkland din 1982, în care Argentina a fost învinsă de forțele britanice într-o scurtă, dar sângeroasă campanie.
Un singur popor, dar limbi și origini diferite
Cine înclină să creadă că argentinienii sunt descendenții cuceritorilor spanioli și ai popoarelor amerindiene, nu are dreptate decât în parte. Aportul italienilor la nașterea națiunii argentiniene nu poate fi ignorat în niciun caz, iar exemplul Papei Francisc este reprezentativ.
Estimările populației din perioada colonială sugerează că până în 1810 Argentina avea ceva mai mult de 400.000 de locuitori. Dintre aceștia, probabil, 30% erau indieni, numărul lor fiind în scădere accentuată, dat fiind că în perioada dinainte de Columb în zonă trăiau în jur de 300.000 de suflete. Zece la sută din total erau sclavi africani sau descendenții lor, europeni erau minoritari.
Marea imigrație europeană din a oua jumătate a secolului XIX mijlocul a modelat caracterul etnic actual al Argentinei. Indienii și metișii au fost împinși spre provinciile andine sau absorbiți, iar negrii și mulatrii au dispărut, aparent absorbiți de populația dominantă. Aproape jumătate dintre imigranții europeni de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea erau italieni, iar aproximativ o treime erau spanioli. Mulți au venit însă și din Franța, Polonia, Rusia, Germania și Marea Britanie. În 1869, născuții străini reprezentau 12% din populație; iar această pondere aa crescut până la aproximativ o treime până în 1914, iar în marile orașe străinii au depășit numărul nativilor cu până la 2 la 1.
Limba lumii interlope, regăsită în versurile tango-urilor
Influența italiană asupra culturii argentiniene a devenit cea mai importantă dintre orice grup de imigranți, iar limba italiană este încă larg vorbită în Buenos Aires. O influență majoră a venit de la imigranții spanioli și polonezi. Și grupurile mai mici au adus contribuții notabile. Capitalul și managementul britanic au dus la construirea de căi ferate și au creat industria de prelucrare a cărnii; britanicii au lăsat, de asemenea, o comunitate relativ mică, dar influentă. Germanii au înființat așezări agricole și cooperative; francezii și-au adus expertiza viticolă; iar japonezii au investit în afaceri, la fel ca și sirienii și libanezii. Spaniola este limba națională, dar în Argentina limba se vorbește în mai multe variante și a absorbit multe cuvinte din alte limbi, în special din italiană. Se pot auzi numeroase limbi și dialecte străine, de la bască și siciliană la galeză. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, în Buenos Aires s-a dezvoltat o limbă a lumii interlope, numită lunfardo, compusă din cuvinte din multe limbi - printre care italiană, portugheză, spaniolă, franceză, germană și limbi din Africa. Lunfardo poate fi auzită în multe dintre versurile tango-urilor.
Arta de a trăi
A vorbi despre cultura sau economia Argentinei într-un articol de ziar este de-a dreptul imposibil. E greu, însă, să încerci să spui ceva despre acest popor fără să amintești despre pasiunea argentinienilor pentru mâncare. Toate reuniunile, cu deosebire cele de familie, se desfășoară în jurul unor mese pline de bunătăți. Prânzul duminical este considerat cea mai semnificativă masă a săptămânii, iar gospodinele prepară cu această ocazie asado (carne de vită, porc sau pui la grătar) sau paste. De asemenea, sunt foarte populari cârnații: chorizo (cârnați de porc), morcilla (cârnați de sânge). Carnea de vită e la mare preț. În Patagonia, totuși, mielul și chivito (capra) sunt pe primul loc. Cel mai comun sos pentru carnea la grătar este chimichurri, un sos de ierburi, usturoi și oțet. Empanadas, produse de patiserie mici cu carne, brânză, porumb dulce și multe alte umpluturi, sunt obișnuite la petreceri și picnicuri. O variantă, empanada gallega (empanada galiciană), este o plăcintă mare, rotundă, din carne, făcută cel mai frecvent cu ton și macrou .
Legumele și salatele sunt, de asemenea, consumate de argentinieni; roșiile, ceapa, salata verde, vinetele și dovleceii nu lipsesc de pe masă. În Chubut, comunitatea galeză este cunoscută pentru ceainării sale, care oferă torta galesa. Pe lângă vinuri, băutură tradițională din Argentina este o infuzie numită mate. Numele provine de la tărtăcuța din care se bea în mod tradițional infuzia.
Blestemul exilului
Ca și românii, argentinienii par să se realizeze mai ușor în străinătate. Și nu e vorba numai de fotbaliști. Maradona și Messi au cunoscut gloria la cluburile europene de fotbal.
Genialul scriitor Julio Cortázar și-a trăit mai bine de 30 de ani din viață la Paris.
Celebrul Jorge Luis Borges a trăit ani întregi în Europa, mai ales în Elveția.
Până și revoluționarul Che Guevara a devenit cunoscut lumii pentru participarea sa la revoluția cubaneză.
Luis Federico Leloir, laureat al premiului Nobel pentru chimie, a lucrat multă vreme în marea Britanie și Statele Unite.
César Milstein, care a obținut în 1984 laurii Nobel pentru medicină, și-a desfășurat mare parte din activitate la Universitatea Cambridge.
Nici numele Papei Francisc nu poate lipsi de pe listă. Dacă ar fi rămas în Argentina ar fi fost și astăzi un necunoscut.
Până și frumoasele actrițe Anya Taylor-Joy și Camila Morrone (fiica vitregă a lui Al Pacino) au preferat să-și construiască o carieră departe de Argentina. O alegere asemănătoare cu cea pe care au făcut-o sau au fost nevoiți să o facă și mulți români, de la Constantin Brîncuși și Henri Coandă, la Emil Cioran și Mircea Eliade.