Liderii PSD şi PNL susţin că preşedintele Băsescu are legătură cu scandalul „Becali”. Vanghelie merge mai departe: urmează arestările de ziarişti.
Arestarea lui Gigi Becali nu a rămas fără ecou nici între politicienii. Primii care au sărit au fost PSDistul Mircea Geoană şi liberalul Crin Antonescu, care au invocat amestecul în afacerea „Becali” al potenţialului lor contracandidat în cursa pentru Cotroceni, preşe dintele Traian Băsescu. Motivul inter venţiei prezidenţiale ar fi implicarea familiei Băsescu în scandalul „Puiu Popoviciu”. În corul comentatorilor a intrat şi liderul social-democraţilor din Bucureşti, Marian Vanghelie, care a mers mai departe chiar, „profeţind” alte arestări de care nu vor scăpa nici măcar ziariştii.
„Pe holuri, în afară şi pe unde am mai fost se discută că domnul preşedinte Traian Băsescu ur mează să aresteze alte trei persoane importante. Oameni importanţi din mass-media”, a afirmat Vanghelie, într-o emisiune la Realitatea TV. El s-a ferit să dea vreun nume, însă a extins scenariul în timp. „Eu aş vrea să mă aresteze Traian Băsescu trei zile, că nu rămân acolo pe viaţă şi lucrurile se schimbă. (…) Eu i-am mai spus preşedintelui Traian Băsescu: în viaţă ai grijă ce dai că aia primeşti. Dacă tot dai arestări, să te aştepţi că asta urmează şi cu tine”, a fost sfatul lui Vanghelie către şeful statului.
Antonescu: „Clanul Băsescu” reacţionează cu nervozitate
Preşedintele PSD Mircea Geoană a intrat şi el în jocul mediatic al arestării lui Gigi Becali, exploatându- l electoral însă. Din postura de contracandidat al lui Băsescu la prezidenţiale, el crede că acesta vrea să-şi justifice eşecul în lupta anticorupţie. „Aceste arestări spec taculoase în ceas de noapte, această senzaţie că trăim, de fapt, o telenovelă în care cineva încearcă să salveze, la final de mandat, promisiunea neonorată de luptă împotriva corupţiei, într-un fel deturnează energia şi atenţia opiniei publice de la lucrurile care sunt cu adevărat importante: depăşirea crizei, păstrarea de locuri de muncă”, a declarat liderul PSD.
Liberalul Crin Antonescu a intrat şi el ieri în joc. „Clanul Băsescu”, a spus el, a reacţionat cu „nervozitate, agresivitate şi ameninţări”, în loc să dea răspunsuri „clare şi precise” despre relaţiile familiei prezidenţiale cu omul de afaceri Puiu Popoviciu. Mai mult, Antonescu a spus că interlopi precum Costel Iancu nu numai că nu au fost „săltaţi”, ba chiar au fost adusi în structura guvernamentală de PDL „patronat şi condus” de şeful statului.
„Mă tem că azi putem vorbi de clanul Băsescu. Avem priveliştea jalnică a unui partid PDL patronat şi condus în realitate de Traian Băsescu, care a adus, pentru prima dată, la vedere în structura de vârf, în structura guvernamentală, interlopi, care nu au fost încă săltaţi, aşa cum au fost Becali şi Popoviciu, şi mă refer în primul rând la Costel Iancu”, a spus liderul PNL. Cât priveşte scenariul lui Marian Vanghelie, Antonescu a declarat că, „dacă acest lucru se va întâmpla, avem de-a face cu o situaţie care excede politica internă”.
„Nu am informaţii în ce priveşte profeţiile lui Vanghelie, dar o serie de coincidenţe ne fac să fim mai atenţi”, a spus liderul PNL, pre cizând că arestarea lui Becali a intervenit „într-un moment în care se aduceau în centrul opinie publice relaţiile şi afacerile unui membru al familiei prezidenţiale”.
INTERVIUL FANTOMĂ
Măgureanu îşi pune „scenarita” la secret
Fostul director SRI, Virgil Măgureanu, se disociază de articolul publicat de revista „Q Magazine” în care îi sunt citate predicţiile privind arestările unor nume grele din peisajul public. În contextul scandalului „Popoviciu-Doi ş’un sfert”, publicaţia patronată de controversata Floriana Jucan l-a contactat pe Măgureanu, consemnând declaraţiile acestuia despre existenţa unui scenariu judiciar de amploare naţională.
Exdirectorul SRI ar fi declarat pentru revista „Q Magazine”: „În zilele următoare se vor opera şi alte arestări spectaculoase, care vor contura evenimente şi situaţii greu de imaginat în acest moment, fără a putea spune că acest lucru nu are şi conotaţii electorale. (...) Aceste acţiuni sunt, din câte ştiu eu, parte a unui plan elaborat încă de acum câteva luni şi căruia acum i s-a dat startul oficial. (...) Nu pot să ofer mai multe amanunte, pot să spun doar ca se pregăteşte o închidere a cercului, o formulă pe care o vor înţelege doar anumite persoane (...)”.
Contactat de „Evenimentul zilei”, Virgil Măgureanu se detaşează indignat de articolul respectiv: „N-am acordat niciun interviu acestei reviste!”. El a adăugat: „E adevărat, am vorbit cu cineva de la ei la telefon. Însă a fost o discuţie privată şi nici prin cap nu mi-a trecut că va apărea aşa ceva în presă. Nici nu eram în ţară când m-au sunat. Nu e un subiect serios. Cei de la această revistă nu vor mai avea acces la mine. Am declarat deja unei agenţii de ştiri că aşa-zisele mele declaraţii nu există”, a conchis Virgil Măgureanu.
CITIŢI ŞI:
- EDITORIALUL EVZ: Domnului Gigi, respectul Andreei Esca
- SENATUL EVZ: S-a dus Becali. Cine urmează?
- Al Capone de la stână
- Recursul lui Becali se judecă luni
- Aventurile lui Becali, urmărite şi dezbătute în direct de televiziuni
- Preoţii din Pipera: „Ne-am rugat pentru stăpânire, dar şi pentru Gigi”
- Soarta lui Gigi Becali, în mâinile a trei judecători