RECRUTĂRI
ArcelorMittal Galaţi a început, săptămâna trecută, în România, recrutarea tinerilor absolvenţi ai facultăţ ilor de inginerie. Cea mai mare companie siderurgică din lume are nevoie de aproape o sută de ingineri specializaţi în mecanică, electronică, metalurgie, ştiinţele materialelor, automatizări şi minerit. Sunt preferaţi cei care sunt dispuşi să călătorească şi să se stabilească, temporar, în străinătate. Sunt necesare cunoştinţe temeinice în minimum două limbi străine. Programul de recrutare are două etape: de pregătire (timp de un an) şi de atribuire a unei poziţii în cadrul grupului.
„România poate deveni un centru-cheie pentru recrutarea de noi talente“, a spus Augustine Kochuparampil, CEO al ArcelorMittal Galaţi. „Instruirea de noi generaţii de ingineri este o parte esenţială a dezvoltării noastre. Tinerii specialişti, instruiţi în utilizarea tehnologiilor de ultimă generaţie şi aplicarea celor mai bune tehnici de lucru, sunt piatra de temelie pentru dezvoltarea companiei, pe termen lung“, mai spune Augustine Kochuparampil. Tinerii ingineri vor fi repartizaţi în poziţii-cheie în cadrul unităţilor Grupului, atât din România, cât şi din întreaga lume. Ei se vor alătura celor 320.000 de angajaţi din peste 60 de ţări. Trimite CV-ul la george.gradinaru@arcelormittal.com sau la fax 0236.80.42.10.