Arbitrul Deaconu, decorat de Băsescu

Preşedintele României a făcut ieri un gest discutabil, răsplătindu-l pe „centralul“ care a întrerupt meciul Rapid-Steaua. Prin aceasta, şeful statului s-a antepronunţat în „scandalul bricheta“.

Preşedintele României, Traian Băsescu, l-a decorat ieri pe arbitrul Alexandru Deaconu cu Ordinul „Meritul Sportiv Clasa a III-a“! Deaconu este cel care a oprit meciul Rapid - Steaua, disputat joia trecută, în etapa 24 din Liga I la fotbal, pentru că a fost lovit în cap cu o brichetă aruncată din tribună. Partida s-a întrerupt în minutul 72. Prin acest gest, preşedintele s-a antepronunţat, precizând, înainte de a se şti decizia în acest caz, că este de acord cu atitudinea arbitrului. Gestul de ieri poate fi interpretat şi ca o sugestie de acordare a victoriei pentru Steaua, la „masa verde“. Evenimentul s-a petrecut la Palatul Cotroceni, în cadrul unei festivităţi în care Traian Băsescu a decorat 100 de personalităţi din lumea fotbalului, iar Deaconu a fost singurul arbitru în activitate şi, totodată, ultimul inclus pe listă! Explicaţiile preşedintelui „Poate v-a surprins ultima decoraţie pe care am acordat-o şi m-aş bucura mult dacă nu s-ar face niciun fel de speculaţii. Am apreciat extraordinar de mult curajul arbitrului de a opri un meci. Ce va hotărî federaţia, cum va continua, dacă s-a terminat, dacă nu, e problema federaţiei, dar semnificaţia pe care am vrut s-o dau astăzi este pentru curajul unui arbitru la un derby. Venise timpul ca să spună cineva stop comportamentului nesportiv. În acelaşi timp, şi o spun din tot sufletul, ar fi păcat ca fotbaliştii, oameni care se dăruiesc în competiţie, să sufere pentru cei din tribune, care n-au venit pentru a respecta jocul şi efortul. Dar faptul că un arbitru tânăr a avut curaj să dea semnal că în România trebuie să înceapă competiţia civilizată în care suporterii n-au dreptul să afecteze performanţa l-am apreciat foarte mult. Nu e o decoraţie pentru calitatea arbitrajului. Au fost două tălpi groaznice, pe care le-aţi văzut şi voi, şi arbitrul, dar curajul trebuia respectat şi apreciat. Prea mulţi au fost aceia care au vorbit despre nevoia de a se pune ordine pe stadioanele noastre, dar n-au făcut nimic. A făcut-o un arbitru tânăr şi îl felicit“, a motivat preşedintele. A fost premiat şi Ganea! Aceeaşi distincţie a primit-o şi atacantul Ionel Ganea, care, în urmă cu o jumătate de an, l-a agresat violent pe asistentul Dorin Mudura! Băsescu l-a premiat pe Deaconu pentru că a stopat violenţa, dar a uitat că ultima realizare a lui Ganea a fost tocmai un gest de o violenţă ieşită din comun. Mircea Sandu, preşedintele FRF, a susţinut gestul pe care Băsescu l-a făcut pentru finul său: „E foarte motivant gestul pe care l-aţi făcut, acordându-i lui Deaconu această decoraţie“.

Traian Băsescu nu şi-a ascuns niciodată simpatia pentru Steaua, iar imaginile cu el la masă alături de Gigi Becali, după ce „roş-albaştrii“ i-au eliminat pe rivalii de la Rapid din Cupa UEFA, au rămas în memoria microbiştilor. Lumea fotbalului s-a arătat contrariată de această decizie a preşedintelui. „În România se poate întâmpla orice. Nu e o decizie normală. Dar este decizia Administraţiei Prezidenţiale şi nu am calitatea să comentez mai mult“, a răbufnit George Copos.

Printre premiaţi s-au aflat şi toţi componenţii echipei naţionale, cu excepţia fundaşului Cosmin Contra, care are deschis un dosar penal pe numele său. CINE E PRO-STEAUA Jurământul lui Mitică faţă de Gigi O paralelă cu situaţia în care se află Rapid acum se poate face cu scandalul prin care au trecut steliştii în mai 2006. Steaua câştigase un meci cu Sportul, 2-1 în Regie. La final, jucătorii „roş-albaştri“ au scandat împreună cu fanii lozinci rasiste. Conform legilor FIFA şi FRF, manifestările rasiste ar fi trebuit pedepsite. Sancţiunea minimă prevedea suspendarea jucătorilor pe minimum 5 etape, iar pentru club - pierderea meciului cu 3-0 şi trei puncte penalizare în clasament! Comisia a dictat atunci doar o amendă de 30.000 de franci elve- ţieni şi disputarea unui meci cu por- ţile închise! Iosif Urs, vicepreşedintele Comisiei de Apel, a făcut atunci o declaraţie şocantă: „Am făcut o interpretare a circularei. N-am vrut să acceptăm stabilirea campioanei la «masa verde»“. Dacă s-ar fi aplicat legea, Steaua ar fi pierdut titlul în favoarea Rapidului! Gigi Becali a oferit şi cheia afacerii: „Dragomir s-a jurat, mi-a promis că Steaua nu va fi depunctată!“. AMANARE?

Judecată fără sentinţă Cazul „Bricheta din Giuleşti“ va fi judecat astăzi, de la ora 17.00, de Comisia de Disciplină. Meciul Rapid - Steaua, din Giuleş ti, a fost întrerupt în minutul 72, la scorul de 1-0 pentru gazde, după ce arbitrul Alexandru Deaconu a fost lovit în cap cu o brichetă aruncată din tribună. Decizia ar putea influenţa direct lupta pentru titlu, dar şi pentru locul doi în Liga I. Miza este imensă, deoarece în joc sunt banii din Liga Campionilor (cel puţin zece milioane de euro). Surse federale au declarat ieri că un verdict va fi dat, cel mai probabil, joi şi că „Rapidul poate spera la continuarea meciului doar dacă are avocaţi deştepţi“. Presiune pe membrii comisiei Steliştii nu acceptă altă variantă decât victoria la „masa verde“ cu scorul de 3-0. În acest caz, Steaua ar acumula 53 de puncte, cu doar trei mai puţin decât liderul CFR Cluj, iar lupta pentru titlu ar fi relansată. De cealaltă parte, giuleştenii acuză că a fost un scenariu premeditat şi vor continuarea meciului din minutul 72, de la scorul de 1-0. Majoritatea oamenilor cu influenţă din conducerile FRF şi LPF au susţinut decizia lui Alexandru Deaconu, punând presiune pe membrii comisiei. (Octavian Cojocaru)