Arbitrul Colţescu a vrut să se sinucidă

DRAMĂ. Arbitrul Sebastian Colţescu a încercat, vineri seară, să se arunce de la fereastra apartamentului său din Craiova, fiind însă convins, în ultimul moment, să renunţe la gest de poliţiştii veniţi în grabă la faţa locului.

Potrivit vecinilor lui Colţescu din cartierul craiovean „Petre Ispirescu“, arbitrul a ieşit pe geamul apartamentului său de la etajul 3 şi a încercat să sară. „Lăsaţi-mă în pace, nu intraţi!“, striga Colţescu,către cei care forţau uşa. La locul incidentului s-au prezentat un echipaj de descarcerare şi unul de poliţie, care au spart uşa şi au intrat în locuinţa arbitrului. Surse apropiate familiei lui Colţescu au precizat că motivul tentativei de suicid ar fi legat de activitatea sa fotbalistică.

Vezi şi: Memoriu împotriva lui Colţescu