N-aş fi vrut să vă plictisesc de la început cu un adevăr pe care îl ştiţi cu toţii: războiul înseamnă moarte. Războiul înseamnă distrugeri, unele ireparabile. Războiul înseamnă sărăcie. Oameni dezrădăcinaţi, rămaşi pe drumuri. De multe ori fără posibilitatea de a-şi mai putea câştiga prea curând bucata de pâine. De asemenea, ştim cu toţii că războiul, chiar dacă este limitat doar la o singură regiune a planetei, produce efecte, unele dezastruoase şi în ate părţi ale ei.
Mai este şi criza refugiaţilor, a destinelor frânte, a celor care au fost nevoiţi, pentru a-şi salva viaţa, să fugă din calea bombelor sau a şenilelor tancurilor unde au văzut cu ochii, cu copilaşii de mână şi cu ce aveau pe ei.
Cu toate aceste atrocităţi ne confruntăm acum, când o hoardă de sălbatici au dezlănţuit iadul asupra unor oameni paşnici, chiar lângă graniţele noatre.
Nu mai există alt subiect şi, poate, este firesc să fie aşa. Fie că este vorba despre întâlnirile mondene ale doamnelor la „Five o’clock”, fie că este vorba despre foaierul unui teatru în pauza unui spectacol, fie într-un club de noapte, unde muzica electronică te ia de cap, ori într-o simplă cafenea, ceainărie sau cârciumă cu lăutari ori manele, sau la o bere între prieteni, subiectul este acelaşi: războiul. Sau, mai exact, dacă nu cumva sceleratul de Putin va recurge la arma nucleară, ceea ce ar îmsemna că ar rade viaţa de pe pământ şi, implicit, şi pe noi, ca fiind o bucăţică din viaţa asta.
Nici măcar nu mai au loc controverse, aşa cum au avut loc cu Legea 13, aia cu Dragnea, sau cu dărâmarea Guvernului în 10 august. Am uitat şi de avioanele prăbuşite pe care ISU nu le-a găsit niciodată. Am uitat de spitalele care au explodat şi nimeni nu este vinovat. Am uitat şi de marii corupţi, care acum ne dau cu tifla din câte o piscină interioară aflată în vreun penthouse de prin Dubai. Suntem, în sfârşit, cu toţii de acord. Războiul este o nenorocire care ne afectează direct, chiar dacă nu se desfăşoară, Doamne fereşte, pe teritoriul României.
Spuneam că sunt oameni care, evacuându-se de teama bombelor, au rămas fără serviciu. Fără posibilitatea de a-şi câştiga pâinea. Ei bine, la noi mai există o categorie de „specialişti”, care, fără să fie ameninţaţi de vreun bombardament, fără să fie nevoiţi să-şi părăsească agoniseala şi munca de o viaţă, au rămas, totuşi, fără obiectul muncii. Hoitarii pandemiei. Vuvuzelele apocalipsei. Cei care prevesteau sfârşitul crunt al celor nevaccinaţi şi perspectiva sumbră că nu vor avea unde să fie îngropaţi, pentru că iarna dă gerul, pământul îngheaţă şi este greu de săpat gropi.
Dar fix când Arafat, Imbri, Jurma şi alţii asemenea lor îşi frecau mâinile aşteptând să li se adeverească previziunile sumbre, au bubuit tunurile lui Putin în Ucraina. Ei bine, se pare că măcar una dintre acele bubuieli, l-a izbit pe Omicron direct în tâmplă şi l-a lăsat lat printre ruinele de la Harkov sau Kiev. Pentru că din prima zi de război, nimeni, dar absolut nimeni, nu a mai vorbit de pandemie. Nici de distanţarea socială dintre militarii care mărşăluiau sau se luptau corp la corp pe front. Şi, culmea, niciunul dintre ei nu am auzit să fi murit de covid. Ci numai de gloanţe şi de şrapnele.
Nu vă e dor de o ordonanţă militară, rostită cu voce gravă de ministrul Velea, cu geaca lui inconfundabilă şi întărită de Arafat, că trebuie să stăm în case? Nu vă este dor de rapoartele acelea mândre, în care se raporta depăşirea numărului de amenzi la hectar, în sancţionarea celor care aveau cumva masca strâmbă pe faţă sau colţul îndoit la declaraţie? Nu vă este dor de oameni zvârliţi afară de la reanimare de un singur gest al lui Arafat, pentru că aşa a vrut el? Nu vă este dor de oameni cu afecţiuni cronice, neprimiţi în spitale, pentru că aşa ordonase Arafat şi un fantomatic grup de comunicare strategică?
Armata Roşie le-a împuşcat covidul în cap şi i-a lăsat fără muncă. Pe colonelul Gheorghiţă, chiar la propriu. Nu mai este comandantul seringilor cu vaccinuri. Spera să încheie pandemia ca general. A terminat-o colonel şi şi-a luat poşetuţa şi rujurile şi s-a retras la Spitalul SRI, să-i managerieze şi pe ei la fel de bine cum a manageriat şi campania de vaccinare.
Poate ne explică domnul Jurma, care când trebuie să fie medic, este statistician, iar când trebuie să fie statistician este medic, iar când trebuie să fie amândouă este cercetător, cum de s-a stins pandemia subit, imediat ce Putin a atacat Ucraina? Că nu e vorba doar de faptul că evenimentul a acaparat toată mass-media mondială, care nu a mai avut timp de covid. Ci şi de faptul, demonstrat de viaţă, că infectările scad văzând cu ochii. La fel şi numărul de paturi ocupate la ATI. Satistic, medical şi cercetătoreşte, adică cele trei calităţi ale domnului Jurma, ne-ar putea da o explicaţie la această situaţie?
Arafat s-a dat la fund. România nu mai este la degetul lui mic. S-a dat la fund pentru că nu se mai luptă cu oameni simpli, care îndrăzneau să se strângă în curte ca să taie moţul unui copil, peste care trimitea jandarmii să-i calce în picioare, să-i amendeze şi să-i împrăştie. Acum e cu bombe. Acum e cu luptă adevărată. Şi nu mai e loc pentru curajul lui de-alde Arafat.
Să nu ne luăm cu războiul, cu spaima de atomică şi să uităm ce am pătimit mai bine de doi ani. Să nu uităm de tunurile din pandemie, date la noi şi în lume, pe care nu vi le mai înşir acum. Le ştiţi foarte bine. Să nu uităm de cei care au avut România la discreţie şi s-au purtat cu noi de parcă am fi fost nişte scavi. Să nu uităm de discursurile demente de la Davos, care vorbesc despre schimbarea ADN-ului uman şi alte asemenea nărozii.
Să numărăm victimele cu atenţie, pentru că s-ar putea să ne iasă cele din pandemie, în urma tratamentelor neadecvate şi a experimentelor medicale pe oameni, mai multe decât în războiul absurd din Ucraina.
Acum, 39 de state, între care şi România, au sesizat Tribunalul Penal Internaţional de la Haga pentru crime de război, iar procurorul de pe lângă acest tribunal a început să strângă dovezi.
Ceva mai puţin zgomotos, pentru că presa internaţională nu a oferit spaţii, un grup de jurişti au strâns deja dovezile pentru crimele împotriva umanităţii, comise în timpul pandemiei, de cei care au profitat de ea.
Este limpede că nebunia din Ucraina se va sfârşi cu dispariţia lui Putin. Fie în boxa de la Haga, în calitate de criminal de război, fie îl vor suprima cei de lângă el.
Eu zic totuşi, că dacă tot se construieşte boxa de la Haga, să o păstrăm şi pentru cei care, la fel ca Putin, dar mai subtil, au ucis oameni, i-au schilodit şi i-au lăsat fără pâine pe masă.
Arafate, Imbri, Jurmo, hai că-i facem de 9 zile Omicronului!