Arad: noul sistem de facturare a energiei electrice, reclamat
- Adam Popescu
- 26 iulie 2008, 03:00
Peste 100 de arădeni au reclamat, la Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, modul de facturare aplicat de furnizorul de energie electrică, începând din această lună.
Sesizările şi reclamaţiile primite provin atât din partea asociaţiilor de locatari, cât şi din partea persoanelor fizice. Conducerea OJPC Arad spune că, de la începutul acestei luni, de când Enel a schimbat sistemul de plată, la OJPC au fost depuse peste 100 de reclamaţii. Reclamanţii doresc ca plăţile să fie făcute lunar, nu la două luni şi nu pe consum estimat.
Oamenii solicită ca Enel să respecte contractul de furnizare a energiei electrice şi Hotărârea de Guvern 1007/2004, privind facturarea. Nemulţumiţ ii de noul sistem de facturare susţin că le este mai uşor să achite facturile lunar şi nu la interval de două luni.
De asemenea, mai spun că şi sistemul de transmitere a indexului prin telefon este complicat, iar unii consumatori nu deţin telefoane. Cei nemulţumiţi mai spun că, mai ales pensionarii, deţin aparate telefonice vechi, cu disc, care nu permit transmiterea datelor către Enel. De asemenea, Uniunea Locală a Asociaţiilor Locative (ULAL) Arad a criticat noua modalitate de facturare impusă de Enel.