Arabia Saudită: Executat prin decapitare pentru crimă | VIDEO

Arabia Saudită: Executat prin decapitare pentru crimă | VIDEO

Un saudit, condamnat la moarte pentru uciderea unui compatriot, a fost decapitat astăzi, la Dammam, în estul Arabiei Saudite. Este a 11-a persoană executată în această țară, de la începutul anului.

Bassam al-Yami s-a declarat vinovat de uciderea, prin împușcare, a lui Abdallah al-Doussari, în urma unei altercații, a precizat ministerul de interne într-un comunicat, potrivit ”Le Figaro”.

În 2011, cel puțin 76 de condamnați la moarte au fost executați în Arabia Saudită, conform unui raport al AFP, deși organizația Amnesty International estimează că în acest stat au avut loc cel puțin 79 de execuții. Violul, crima, jaful armat și traficul de droguri sunt infracțiuni pedepsite în Arabia Saudită cu pedeapsa capitală, această țară aplicând cu strictețe Sharia (legea islamică). În Arabia Saudită, legile nu definesc vrăjitoria, însă astrologia şi prezicerea viitorului sunt, de asemenea, condamnate. Saudiții susțin că uciderea unui condamnat la moarte prin decapitare, cu o sabie ascuțită, este mult mai ușoară și mai rapidă decât prin injecția letală sau scaunul electric.

<iframe src="http://www.youtube.com/embed/OhUZVu2-kDg" width="420" frameborder="0" height="315"></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News