Ţara unde s-ar putea refugia elevii din România. Dacă ar face faţă

Ţara unde s-ar putea refugia elevii din România. Dacă ar face faţă

Preşedintele unei ţări europene vrea să interzică temele pentru acasă, ca măsură de reformare a sistemului de învăţământ. Este vorba despre preşedintele Franţei, Francois Hollande, care a declarat că va da o lege prin care va interzice "corvoada" elevilor.

Iniţiativa lui Hollande face parte dintr-o serie de măsuri menite să reformeze sistemul educaţional francez. Preşedintele francez nu crede că este corect ca, în timp ce unii elevi sunt ajutaţi de părinţi cu temele pentru acasă, alţii, care provin din familii dezavantajate, nu au parte de acest ajutor, după cum notează washingtonpost.com. Încă nu este clar Planurile de reformă ale lui Holland includ sporirea numărului profesorilor, schimbarea programei de învăţământ şi luarea unor măsuri de reducere a absenteismului. De asemenea, săptămâna de şcoală va fi mărită de la 4 zile, la 4 zile şi jumătate. "Educaţia reprezintă o prioritate", a declarat Hollande, citat de france24.com, la o conferinţă susţinută la Universitatea Sorbona. Chiar dacă săptămâna de şcoală în Franţa are numai 4 zile, elevii francezi de şcoală primară petrec la ore mai mult timp pe an decât majortatea elevilor din alte ţări dezvoltate, pentru că sunt la şcoală aproape toată ziua: de la 8:30 dimineaţa, până la 16:30 după-amiaza. "Încă nu este clar cu ce bani va fi finanţat proiectul de angajare a mii de profesori", comentează The Associated Press. "Ministrul francez al Educaţiei, Vincent Peillon, va fi nevoit să găsească o metodă de a finanţa reformele", comentează şi presa franceză. Au mai făcut-o şi alţii Una dintre opţiuni ar fi scurtarea vacanţei de vară, chiar dacă o asemenea măsură are puţine şanse să fie populară, având în vedere că această perioadă este, după cum subliniază presa, "practic sacră în Franţa". Nu se ştie exact dacă Holland chiar va reuşi să implementeze aceste măsuri. Însă poziţia lui faţă de temele pentru acasă nu este una originală. Unele şcoli din SUA au implementat-o acum mai bine de un secol. În 1900, publicaţia Ladies' Home Journal descria tema pentru acasă ca fiind "barbară". Unii profesori chiar au spus că "tema pentru acasă poate provoaca tuberculoză, boli nervoase şi boli cardiace copiilor, care mai bine s-ar juca afară"!

Ne puteți urmări și pe Google News