Aproape 700 de femei, ucise în Pakistan în numele "onoarei" în ultimele nouă luni

Aproape 700 de femei, ucise în Pakistan în numele "onoarei" în ultimele nouă luni

Cel puţin 675 de femei sau fete pakistaneze au fost ucise în ultimele nouă luni pentru "crime de onoare", a anunţat astăzi o organizaţie locală pentru apărarea drepturilor omului.

Acestă statistică ilustrează amploarea violenţelor aplicate femeilor, acuzate că au întinat reputaţia familiilor lor, într-o ţară musulmană conservatoare, unde femeia este considerată un cetăţean de mâna a doua şi unde legea nu pedepseşte violenţele casnice, notează AFP. În pofida unor relative progrese în domeniul apărării drepturilor pakistanezelor, guvernul de la Islamabad trebuie să ia măsuri vizând judecarea celor ce se fac vinovaţi de crimă împotriva femeii, asemenea dosare continuând să fie clasate de către poliţie, care le consideră probleme private.

"În total 675 femei sau fete au fost ucise în Pakistan în numele onoarei de familie, în perioada ianuarie-septembrie", a declarat pentru AFP un reprezentant al Comisiei pakistaneze pentru drepturile omului (CPDO). Printre victime se află 71 de tinere sub 18 ani, a continuat sursa citată precizând că o statistică completă în acest domeniu va fi dată publicităţii în luna februarie a anului viitor.

CPDO a reţinut 791 de asemenea crime în 2010, iar tendinţa nu este descrescătoare în acest an, în Pakistan, conform aceleiaşi surse, citate de AFP, preluată de Agerpres.

Aproape 450 de femei au fost ucise în perioada respectivă pentru că au întreţinut "relaţii interzise" şi 129 pentru vina de a se fi căsătorit fără consimţământul familiei. Înainte să fie linşate, unele din aceste victime au fost violate, uneori de mai multe persoane. Cel puţin 19 femei au fost omorâte de către fiii lor, 49 de către taţi şi 159 de propriii lor soţi, precizează CPDO.

În opinia directorului filialei pakistaneze a organizaţiei internaţionale pentru drepturile omului Human Rights Watch (HRW), Ali Dayan Hasan, una din cauzele principale ale acestei situaţii este incapacitatea statului de a impune respectarea legii permiţând unor şefi de trib sau oficialităţi regionale să administreze astfel de dosare.

Ne puteți urmări și pe Google News