Sfântul Apostol Filip s-a născut în Betsaida Galileei, de unde erau și Sfinții Petru și Andrei. A fost chemat la apostolat chiar a doua zi după chemarea acestora și a celor doi frați Iacob și Ioan, fiii lui Zevedei.
Filip era căsătorit. Avea patru fete care prin propovăduirea lor au ilustrat apostolatul și chipul femeii creștine.
Sfântul Apostol Filip și-a păstrat în tot timpul propovăduirii înflăcărarea din clipa chemării sale la apostolat și a împodobit-o cu mucenicia.
El însuși a primit darul Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii.
El însuși a săvârșit minuni în numele Domnului nostru Iisus Hristos. Astfel, în Galileea a înviat copilul unei femei.
De aici, a trecut în Grecia vindecând multe neputințe, apoi a plecat spre Parți, în orașele reginei Candace din Etiopia, apoi în Arabia și la Azot.
Mai departe, Sfântul Apostol Filip a ajuns în orașul Ierapoli din Siria unde a săvârșit alte minuni precum învierea tânărului Teofil, spre încredințarea lui Aristarh, conducătorul orașului.
După ce a zidit aici o biserică și l-a așezat episcop pe Ir, a plecat mai departe în Lida și Misia.
Acolo s-a întâlnit cu Sfântul Apostol Bartolomeu sau Natanail, prietenul său și cu Mariam sora lui Filip și propovăduind împreună pe Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-au întors din nou la Ierapolis.
În acest oraș au tămăduit și pe Nicanora, soția guvernatorului orașului, care fusese mușcată de un șarpe și era pe moarte.
Au omorât prin rugăciune o viperă pe care păgânii din oraș o considerau drept zeiță a lor și i se închinau.
În urma acestei întâmplări păgânii i-au prins pe sfinți și i-au osândit la moarte prin răstignire.
Apostolul Filip a fost spânzurat cu capul în jos chiar deasupra ușii templului unde fusese vipera, iar Bartolomeu lângă peretele templului. În timp ce mulțimea de păgâni arunca cu pietre a avut loc un cutremur.
Păgânii s-au speriat și i-au dezlegat, însă Filip trecuse la Domnul așa cum îi fusese rânduit să își pecetluiască apostolia cu mucenicia.
Sfântul Bartolomeu a botezat pe toți cei care au crezut în Hristos și le-a pus episcop pe Stahie, a îngropat trupul Sfântului Apostol Filip și s-a dus în orașul Albana din Armenia Mare, unde a sfârșit și el răstignit.
Sfânta Mariam, sora lui Filip s-a dus în Licaonia, unde a botezat mulți păgâni, după care s-a mutat cu pace la Domnul.