Gata cu taximetriştii nesimţiţi. Aplicaţia care scoate la iveală şoferii de 5 stele
- Ionu ţ Fantaziu
- 21 septembrie 2012, 09:34
TaxiBeet funcţionează online şi îţi oferă informaţii despre şoferii care vin să te ducă la destinaţie.
Posesorii de smartphone- uri Apple şi cu sistem de operare Android au la dispoziţie o aplicaţie, Taxi Beet, prin intermediul căreia pot chema un taxi şi pot evalua o cursa. După ce ai accesat- o, prin GPS, cu ajutorul hărţilor Google îţi arată automat adresa la care te afli. După aceea apeşi un buton virtual şi îţi vor apărea toţi taximetriştii care sunt la distanţa cea mai apropiată de tine. Profilul şoferului Fiecare şofer va avea un mic profil, în care vor apărea date legate de tipul maşinii, tariful, precum şi ce condiţii îţi oferă - dacă are internet wireless, dacă se fumează sau dacă are televizor. Însă cel mai mare avantaj este faptul că sub acest profil există şi o evaluare prin steluţe. Astfel, după ce ai ajuns la destinaţie, poţi evalua călătoria şi taximetristul cu steluţe de la 1 la 5. În plus, poţi să şi comentezi ce ţi-a plăcut sau nu ţi-a convenit, iar toate aceste obiecţii sau laude vor apărea în profilul şoferului. Deocamdată, softul funcţionează doar pentru Bucureşti şi urmează şi în alte oraşe mari din ţară. Până acum s-au înscris în jur de 60 de taximetrişti. Nu contează compania pentru care lucrează, important e să aibă un smartphone sau o tabletă de pe care să răspundă cererilor. Practic, este eliminat dispeceratul pentru că totul se face online. Sistemul mai funcţionează în oraşe precum Rio de Janeiro şi Atena. <iframe width="560" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/oa4ooNupJiQ" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>