Apetitul în creștere al Chinei pentru gazul natural lichefiat îngrijorează Europa. De ce se va scumpi gazul în lunile următoare

Apetitul în creștere al Chinei pentru gazul natural lichefiat îngrijorează Europa. De ce se va scumpi gazul în lunile următoare Sursa foto: gov.ro

Importurile Chinei de gaz natural lichefiat (GNL) au scăzut, pe măsură ce țara a intensificat producția internă și importurile. Mai exact, importurile cu GNL din China au scăzut cu 20% în 2022, potrivit statisticilor Administrației Generale a Vămilor.

Sunt tot mai multe motive de îngrijorare pentru Europa deoarece China caută să-şi asigure importuri de gaze pentru zeci de ani. Dacă importurile Chinei ar fi continuat să crească în ritmul anterior, acestea s-ar fi apropiat de 100 de milioane de tone în loc de cele 64 de milioane de tone înregistrate.

Europa a trecut iarna cu bine cu ajutorul Chinei

Europa a trecut de iarnă fără a se confrunta cu o criză reală a energiei mulțumită unei mâini de ajutor date de China. Politicile stricte împotriva COVID-19 ale Beijingului au limitat creşterea economică şi apetitul pentru GNL, ceea ce a făcut ca mai multă energie să fie disponibilă pentru alţii.

Însă acum China caută să-şi asigure importuri de gaze pentru zeci de ani, încheind cele mai multe acorduri de achiziţie pe termen lung dintre toate naţiunile lumii – 15% din contractele prin care livrările de GNL încep din 2027.

Ne puteți urmări și pe Google News

Este foarte probabil ca aceste gaze să fie revândute mai scump Europei, aşa cum au făcut companiile chineze anul trecut. China are acorduri de import de GNL chiar şi cu companii americane. De fapt, este ţara cu cele mai multe acorduri pentru cumpărarea de gaze lichefiate americane din lume începând din 2021.

Salvarea Europei

Importurile reduse de GNL ale Chinei s-au dovedit la fel de importante ca măsurile europene de conservare a gazelor și iarna blândă pentru a face față întreruperii aprovizionării cu gaze ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina.

China a reprezentat 21% din importurile globale de GNL în 2021, iar ponderea ar fi crescut în continuare dacă importurile ar fi continuat să crească pe tendința anterioară.

În schimb, importurile reduse au reprezentat o „economie” de aproximativ 4% din aprovizionarea globală cu GNL și 6% sau mai mult în comparație cu tendința de dinainte de 2022.

Importul mai lent al Chinei a permis Europei să-și reumple depozitul mai devreme, mai rapid și mai mult decât în ​​mod normal înainte de iarna 2022/23.

Germania a fost motivul creșterii prețului la gaze

Graba Germaniei de a-și umple depozitul cu orice preț a contribuit la creșterea prețurilor gazelor din Europa la niveluri record în lunile iulie și august 2022. Dar prețurile ar fi crescut probabil și mai mult și ar fi rămas ridicate dacă achiziționarea redusă a Chinei nu ar fi creat o oarecare slăbiciune pe piața globală.

Este puțin probabil ca importurile de GNL din China să rămână la fel de reduse în 2023, după decizia de a pune capăt restricțiilor legate de COVID-19 și de a reveni la producții industriale. Este posibil ca Europa să încheie iarna 2022/23 cu un volum aproape record de gaz în depozit, reducând necesarul de reumplere în acest an.

Dar cumpărătorii europeni de GNL, probabil, se  vor confrunta cu o concurență mai acerbă pentru mărfurile din China, în special în timpul iernii 2023/24, când Europa și China sunt în faza de a completa stocurile în același timp, se arată în analiza bloomberg.com.