Apele Române, anunț despre posibilele inundații

Dunărea. Sursa foto: Arhiva EVZ

Administrația Națională Apele Române anunţă că se continuă intervenţiile în zonele vulnerabile. Se construiesc diguri provizorii pentru a stopa apa în cazul unei breşe. Digurile formate din ce 400 saci de nisip sunt ridicate până la cotele prognozate ale Dunării, de 9500 mc/s.

Apele Române acționează cu forțe proprii pentru construirea digurilor

Reprezentanții Administrației Naționale Apele Române intervin cu forțele proprii pentru oprirea fluxului de apă în cazul unor breșe.

”Intervenim cu forţele proprii în zonele vulnerabile! Apele Romane Buzau-Ialomita prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Călăraşi continuă construirea unor diguri provizorii din saci geocontaineri, paralel cu linia de apărare existentă, menite să stopeze pătrunderea apelor în cazul apariţiei unor breşe”, au transmis oficialii.

S-au montat saci pe mai multe sute de metri de-a lungul malului Dunării

În zona Baital, pe braţul Borcea, pe malul drept al Dunării, vor fi montaţi în aceste zile peste 400 de saci, pe o lungime de 350 de metri. Și în zona Ciocăneşti- Călăraşi, au fost montați 180 de saci pe o lungime de 150 de metri.

”Digurile vor fi ridicate până la cotele prognozate, de 9500 mc/s. Dacă situaţia o va impune, linia de apărare se va supraînălţa cu încă un rând de saci, formaţiile noastre fiind în teren şi monitorizând strict situaţia”, a mai transmis sursa citată.

Specialiștii de la Administrația Națională Apele Române anunță o creștere a nivelului Dunării

Debitele Dunării sunt astăzi de 7300 mc/s dar vor fi în creştere în următoarele zile ajungând până la 8000 mc/s.

”Având în vedere avertizările hidrologice emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, pe anumite secţiuni, în aval de Turnu Măgurele, debitele Dunării pot ajunge până la 9200-9500 mc/s”, au mai transmis specialiştii.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunţă pentru următoarele zile, ploi în întreaga ţară. În unele zone va fi cod portocaliu, ceea ce însemnă cantități însemnate de apă care vor cădea într-un interval scurt de timp.