Apel către toți primarii din România pentru atragerea acasă a diasporei

Apel către toți primarii din România pentru atragerea acasă a diasporei

În condițiile în care în țară există un deficit de forță de muncă de peste un din România pentru atragerea Diasporei în procesul de dezvoltarea al localităților million de personae, un grup puternic de oameni de afaceri din cadrul organizației “Romanian Business Leaders” a transmis un Apel către toți primarii.

„Românii din afara granițelor sunt vectori de dezvoltare ai localităților noastre și ne dorim să fie cât mai conectați cu țara. România are nevoie în continuare de expertiza și investițiile românilor de pretutindeni. Dezvoltarea țării noastre, atât la nivel local, cât și la nivel național depinde de buna administrare, de investiţii şi de întreprinzători. România are nevoie de oameni cu iniţiativă, buni meseriași, cu o atitudine occidentală faţă de muncă. Mulți dintre compatrioții noștri, oameni cu inițiativă, trăiesc în afara granițelor țării și pot juca un rol important în dezvoltarea locală. Pot sprijini conectarea puternică a localității dumneavoastră la oportunitățile din alte țări”, spune mesajul antreprenorilor din RePatriot, care de 4 ani fac acțiuni ce conectează românii plecați cu Țara.  

Summitul  RePatriot 2019 va avea loc în Bucovina în 3-6 octombrie

Într-o conferință de presă extraordinară la Suceava la care au participat Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur și Marius Bostan – inițiatorul programului RePatriot, al Romanian Business Leaders, ultimul a spus:

Gheorghe Flutur este primul Președinte de Consiliu Județean care a inițiat un compartiment dedicat Diasporei în cadrul instituției pe care o conduce. A organizat Luna Diasporei pentru a arăta celor plecați că îi dorește mai aproape de județ. Este un pionier al acestei cauze și acesta este unul din motivele pentru care am ales ca Summitul RePatriot de anul acesta să fie în Bucovina. Anul trecut am fost la Alba Iulia pentru a omagia înaintașii, 100 de ani de la Marea Unire și pentru a da un semnal pentru viitorul tehnologic, pentru următorii 100 de ani.”

Potrivit unui comunicat de presă, cele trei ediții ale Summit-ului RePatriot din 2016, 2017 și 2018 au fost un succes, iar discuțiile antreprenorilor din Diaspora cu cei din România s-au concretizat în idei de business în sectoare precum IT, eficiență energetică, turism, agricultură, construcții și tehnologie. Pentru prima dată după mai bine de două decenii şi jumătate, oamenii de afaceri din Diaspora au fost chemaţi acasă pentru a fi invitaţi să investească în ţara lor de origine sau măcar să transfere o parte din know how-ul câştigat pe toate continentele.

În 3-6 octombrie 2019 va avea loc a patra ediție a Summit-ului RePatriot, în Bucovina, unde sunt așteptați peste 300 de oameni de afaceri din Diaspora și România. Detalii suplimentare pe www.repatriot.ro/repatriot-summit.