Un nou post TV, în România. Proiectul face parte din strategia de dezvoltare a Televiziunii Publice. Telespectatorii vor putea urmări ediţii de colecţie ale emisiunilor „O dată-n viaţă".
Un nou post TV, în România. Televiziunea Română, deţinătoarea unui vast tezaur de programe dedicate folclorului, tradiţiilor şi patrimoniului naţional, lansează TVR Folclor. Postul public anunţă lansarea oficială a televiziunii TVR Folclor, un post cu programe dedicate tradiţiilor şi patrimoniului naţional.
Un nou post TV, în România: „TVR deschide lada de zestre”
TVR deschide lada de zestre, mai exact, un nou post TV. „Vom scoate din nou la lumină mii de ore de înregistrări cu muzică populară autentică, obiceiuri, meşteşuguri şi creaţii de patrimoniu, pe care le vom readuce în atenţia publicului prin emisiuni de colecţie, concerte şi spectacole susţinute de mari artişti şi orchestre”, se arată în comunicatul TVR.
„Televiziunea Publică datorează românilor mult mai multe programe care să construiască punţi între tradiţie şi modernitate, între clasic şi modern, între rural şi urban, între trecut şi viitor. Doar o regăsire, acceptare şi îmbrăţişare a valorilor tradiţionale ne poate promite un viitor coerent, împlinit. Programele muzicale, coloana vertebrală a TVR FOLCLOR, vor aduce emoţie artistică în casele românilor, în timp ce emisiunile informative despre problemele de zi cu zi din România extra - urbană îi vor adăuga o dimensiune pragmatică şi practică. TVR FOLCLOR nu va fi doar nostalgie și regăsire, ci şi identitate și luciditate”, declară Dan – Cristian Turturică, Preşedinte-Director General al TVR.
Ce conține grila de programe
Grila de programe a TVR FOLCLOR conţine şi o serie de producţii de divertisment, precum:
- „Zestrea muzicală” (ora 7.00),
- „Muzica regiunilor” (ora 11.00),
- „Cântec românesc” (ora 14.00).
Sub genericul „Magazin agrar”, telespectatorii vor putea urmări, de la ora 18.00, de luni până vineri:
- Viaţa satului
- Ferma
- Agrostrategia,
- de la ora 20.00, „Tezaur folcloric”,
- „Zestrea românilor”
- „Cântec şi Poveste”
- De luni până duminică, de la ora 22.00, programul continuă cu „Lăutari vechi şi noi”.
Un nou post TV cu emisiuni de suflet
În weekend, sâmbăta şi duminica, noul post al TVR aduce în faţa iubitorilor de folclor „Din muzica popoarelor", „Popasuri folclorice", „O dată-n viaţă" şi concerte folclorice, prezentate de Iuliana Tudor.
Lansarea TVR FOLCLOR face parte din strategia de dezvoltare a Televiziunii Publice, de aliniere la cele mai noi tendinţe în industria media, prin crearea şi diseminarea de conţinut pe mai multe canale.
În 2022, şi-au reluat emisia posturile TVR INFO şi TVR CULTURAL, iar următorul proiect major al managementului Televiziunii Române va fi lansarea TVR SPORT, care a primit deja licenţă de la Consiliul Naţional al Audiovizualului.
TVR FOLCLOR este al 13-lea post al Societăţii Române de Televiziune, care mai deţine alte canale TV naţionale, internaţionale şi teritoriale: TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR INFO, TVR CULTURAL,TVR Internaţional, TVR MOLDOVA, TVR CRAIOVA, TVR IAŞI, TVR TIMIŞOARA, TVR CLUJ şi TVR TG.MUREŞ, care sunt accesibile atât prin canale TV tradiţionale, cât şi online prin platforma TVR+.
TVR Folclor va putea fi recepționat astfel:
- prin cablu, în pachetul de bază al operatorilor - prin scanarea grilelor de programe.
- în sistem digital terestru: DVB-T2 MUX1 naţional, operat de Societatea Naţională de Radiocomunicaţii
- pe satelit, în pachetul SRTv, cu următoarele coordonate: Satelit: EUTELSAT 16A; Poziţie orbitală: 16° E; Frecvenţă: 11512 MH; Modulaţie: DVB-S2; Symbol rate: 29,950 Msymb/sec; Polarizare: Verticală.