Miercuri, locuitorii Capitalei au fost cuprinși de panică în momentul în care au observat că apa de la robinete are un gust și o culoare ciudată. Au început să apară imediat fel și fel de teorii cu privire la motiivul pentru care s-a produs acest eveniment, dar Apa Nova, contactată de jurnaliștii de la EvZ, a lămurit situația. Se pare că din cauza ploilor și ninsorilor, debitele râurilor Dâmboviţa şi Argeş care sunt captate de Bucureşti au fost foarte mari, iar apa a venit foarte tulbure şi cu încărcare foarte mare şi, prin urmare, cu calitatea apei depreciată temporar.
Pentru a remedia această situație, în apă a trebuit adăugat clor, reprezentanții Apa Nova declarând că situația este sub control. Ba mai mult, compania a spulimentat numărul analizelor privind indicatoarii de calitatea a apei din sectoarele afectate.
„În spiritul valorii de bază care guvernează compania noastră și anume responsabilitate față de client, Apa Nova București a suplimentat, începând cu seara zilei de 30.01.2019, numărul și frecvența analizelor privind indicatorii de calitate a apei potabile în sectoarele 5 și 6
Astfel, rezultatele analizelor efectuate în ultimele ore reconfirma și atestă calitatea și potabilitatea apei produsă și distribuită de către compania Apa Nova consumatorilor din municipiul București. Expertiza operatorului a permis punerea în aplicare a soluțiilor tehnice necesare pentru gestionarea în condiții de siguranță a furnizării serviciului de apă potabilă”, se arată în comunicatul de presă remis redacției.
„Conform legislației în vigoare, concentrația clorului rezidual liber în apa potabilă din rețeaua de distribuție trebuie să se încadreze între 0,10 – 0,50 mg /litru. Ceea ce înseamnă ca în apa potabilă, trebuie să se regăsească clor între aceste valori. Prezența clorului în apa potabilă este deci o necesitate și o garanție că apa este conformă din punct de vedere microbiologic. În plus, o certitudine pentru consum în siguranță a acesteia. În alte state, spre exemplu, normele impun concentrații mult mai mari de clor tocmai pentru a certifica aceasta siguranță (de exemplu, SUA).
În mod uzual, operatorii de apă mențin un nivel al dezinfectantului (clor rezidual în formă liberă) la valori de până la 0.50 mg. Conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății, clorul, care este prezent în apa potabilă, se poate încadra în limitele între 0,20 mg/l și până la 1 mg/l, utilizarea clorului fiind cea mai sigură și frecventă metodă pentru tratarea apei (eliminarea de viruși și bacterii).
Rezultatele monitorizării calității apei în București în acest moment arată că concentrația de clor rezidual în formă liberă nu a depășit valoarea de 0.40 mg/l și nu a fost mai mici de 0,10 mg/l.
Ca urmare a topirii bruște a depunerilor de gheață și zăpadă, a crescut concentrația de amoniu din râul Argeș, acesta fiind una dintre cele doua surse apa brută folosită de către Apa Nova în procesul de producție a apei potabile pentru Capitală, se mai arată în comunicat”.
„Administrația Națională Apele Române nu a făcut nicio informare cu privire la o poluare cu amoniu pe râul Argeș. Din preocuparea continuă a producătorului și operatorului de apă potabilă pentru municipiului București pentru calitatea serviciilor oferite, acesta a acționat conform Bunei Practici Industriale pentru situații specifice, prin creșterea dozei de clor în procesul de tratare în limita necesară, fără a depăși limita maximă admisă. Efectul creșterii dozei de clor a condus la apariția disconfortului organoleptic (gust și miros) în câteva puncte din sectoarele 5 și 6.
Chiar dacă aceste măsuri au fost luate pentru a asigura furnizarea în condiții de calitate și siguranță a apei potabile, operatorul își cere scuze consumatorilor săi care au resimțit acest disconfort.
Apa Nova București asigură toți consumatorii săi de preocuparea sa continuă pentru respectarea valorilor sale de bază - responsabilitate, siguranță și orientare către client”.