Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a făcut precizări noi în legătură cu evoluția pandemiei de coronavirus și despre valul patru, ale cărui semne se văd deja.
Studiile efectuate de specialiști epidemiologi arată că la mijlocul lunii septembrie numărul de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus va exploda. Colonelul Gheorghiță a precizat că vor fi 2.000 de pacienți zilnic, iar tendința nu se știe cum va evolua.
„Suntem în plină pandemie. Persoanele care nu au imunitate au cel mai mare risc de infectare în perioada următoare. E atât de mare riscul încât toate persoanele se vor infecta în perioada următoare. E un lucru pe care-l cunoaștem. Vedem o mobilitate în marile centre urbane, iar măsurile de bază nu mai sunt atât de mult respectate. Situația se va înrăutăți, întrucât varianta Delta se răspândește. Estimăm că o să avem peste 2.000 de cazuri zilnice la jumătatea lunii septembrie", a declarat Valeriu Gheorghiță, la o emisiune de televiziune.
Varianta Delta este mult mai agresivă
Important este de știut faptul că infecția cu noua tulpină Delta a coronavirusului, produce efecte la patru zile de la infectare. Rata de înmulțire a cazurilor este mai mare cu 25 la sută, ceea ce însemnă că vor fi mult mai multe persoane infectate.
„Când mi-am făcut un test singur și am ieșit pozitiv, trebuie să-mi anunț contacții fără nici cea mai mică reținere. Cei cu care am intrat în contact trebuie anunțați și trebuie să se testeze. Trebuie să știe că au un potențial de a deveni pozitivi, mai ales că infectarea cu varianta Delta are o perioadă de incubație mult mai scurtă. O persoană devine pozitivă a circa 4 zile de la momentul contactului, față de 6 zile cum era considerată la varianta Alpha! Tocmai de aceea se răspândește mai ușor, pentru că timpul de dublare al cazurilor este mult mai redus! Persoanele infectate cu varianta Delta devin contagioase cu circa 2 zile înainte de debutul clinic al bolii, spre deosebire de varianta Alpha, unde era estimată la circa 24 de ore, la circa o zi de la debutul bolii. Și asta favorizează răspândirea mult mai ușoară a variantei Delta", a mai spus colonelul Gheorghiță.
Atenție la copii și la tineri
Varianta Delta se va răspândi puternic mai ales în cadrul familiilor, unde una dintre persoane se va infecta. Și cum în această perioadă nimeni nu mai crede în efectele vaccinurilor sau chiar în virus, teoria conspirației fiind larg răspândită, medicii se vor aștepta la un numpr foarte mare de persoane infectate.
„Trebuie să înțelegem că o parte din persoane pot evolua grav. Știm că o parte din persoane ajung cu forme grave de simptomatologie, iar funcțiile respiratorii până în cazul în care e nevoie de ajutor. În cazul variantei Delta e puțin probabil să nu se infecteze toată familia. O persoană pozitivă poate să răspândească de la 5 la 9 persoane. E similară cu a vărsatului de vânt. Însă, principalul mediu asociat cu răspândirea, e în cadrul familiei. Sunt studii care arată că rata de atac e de 19-20% în cadrul familiei. Nu cunoaștem magnitudinea la care o persoană vaccinată răspândește virusul. Indiferent de varianta virală măsurile rămân aceleași: mască, igienă, evitarea zonelor supraaglomerate”, a mai arătat colonelul Gheorghiță.