Ministrul Muncii, Dragos Pislaru si ministrul Sanatatii, Vlad Voiculescu, propun introducerea unei noi masuri de sprijin pentru mame aflate in situatii dificile.
Ministrul Muncii, Dragos Pislaru si ministrul Sanatatii, Vlad Voiculescu au semnat Scrisoarea comună adresată Ministrului Fondurilor Europene, Dragoș Dinu, prin care propun introducerea unei măsuri noi de susținere a mamelor aparținând grupurilor vulnerabile, respectiv “Trusoul pentru nou-născuți”. Propunerea vizează introducerea măsurii în Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014 – 2020, a cărui modificare urmează să fie trimisă Comisiei Europene. Unul din obiectivele acestui program este sprijinirea persoanelor defavorizate prin distribuirea de alimente și asistență materială de bază.
Acordarea trusoului pentru nou-născuți va fi un real sprijin pentru familiile vulnerabile, asigurându-le un minim necesar creșterii și îngrijirii copilului în primul trimestru de viață, igiena, dar și securitatea acestuia. De asemenea, măsura ar putea contribui și la scăderea numărului de copii abandonați în maternitate, precum și a numărului de decese în primul an de viață al copilului, asigurându-se monitorizarea stării de sănătate de către medicul de familie și de către asistenții medicali comunitari.
Trusoul consta intr-un set complet de haine, scutece si alte obiecte necesare unui nou-nascut in primele luni de viata. Valoarea lui s-ar ridica la aproximativ 450 de lei. Ministrul Muncii, Dragos Pislaru si ministrul Sanatatii, Vlad Voiculescu, au semnat, pe 6 decembrie, Scrisoarea comuna adresata Ministrului Fondurilor Europene, Dragos Dinu, prin care propun introducerea unei masuri noi de susținere a mamelor apartinand grupurilor vulnerabile, respectiv “Trusoul pentru nou-nascuti”. Propunerea vizeaza introducerea masurii in Programul Operational Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014 – 2020, a carui modificare urmeaza sa fie trimisa Comisiei Europene. Unul din obiectivele acestui program este sprijinirea persoanelor defavorizate prin distribuirea de alimente si asistența materiala de baza. Acordarea trusoului pentru nou-nascuti va fi un real sprijin pentru familiile vulnerabile, asigurandu-le un minim necesar cresterii si ingrijirii copilului in primul trimestru de viata.
Ajutorul se acordă pentru fiecare naștere, în maternitate, pentru mamele cu risc social sau din grupuri vulnerabile, identificate de asistentul social sau persoana cu atribuții de asistență socială din maternitate. În total, 120.000 de mame în situații de risc și excluziune socială ar putea pleca din maternitate, în următorii patru ani, cu un kit care să le permită să aibă o mai bună grijă de bebelușii lor. Cutia trusoului va putea fi folosită ca pat, iar kit-ul va mai conține scutece, haine, ghid de informare pentru mame, inclusiv pentru alăptat.
Rata mortalitații in Romania este cea mai mare din Europa. In 2015, numarul de nascuți vii inregistrat a fost de 187.372, iar numarul de copii parasiți in maternitați, pentru care au fost dispuse masuri de protecție speciala, a fost de 332 din 9.722 de copii intrați in sistemul de protecție speciala.