În privința perioadei în care virusul ar putea fi eradicat, Tătaru și-a exprimat speranța ca un vaccin să fie pus pe piață „măcar în jumătatea anului viitor”. În plus, ministrul a anunțat că din probele adunate până acum reiese că doar 2% din cetățeni s-au imunizat.

„Experiențele fiecărei pandemii au arătat conviețuirea un an jumătate, poate chiar doi. Se lucrează la vaccin. În iunie, am început să facem testul de seroprevalenta. Din cele 4.000 de probe, am putut observa o imunizare de doar 2%. Nerespectarea unor reguli ne face să trecem prin boală cu o imunizare foarte mică. Precauțiile rămâm de bază (…) La nivelul UE, avem discuții cu mai multe firme, vor intra în faza trei la finalul anului. Sperăm ca pe piată să-l găsim măcar în a doua jumătate a anului viitor. Nu avem informații exacte că vaccinul rusesc ar fi testat, patentat, pentru a-l folosi”, a declarat Nelu Tătaru la Realitatea Plus.

Ministrul Sănătății a mai subliniat că media de vârstă a pacienților a scăzut și, de asemenea, a crescut numărul cazurilor grave în rândul tinerilor.  În prezent, la ATI sunt 1.030 de paturi, medicii folosind, ca terapie, tot ce se folosește la nivel mondial.

Nelu Tătaru a menționat și zonele cu cel mai ridicat grad de risc din țară. „Zonele cu cele mai mari probleme sunt Argeș, Prahova, Brașov, Dâmbovița, Ilfov, București, Iași, Galați, Vâlcea, Vaslui – prin căminele de bătrâni sau asistați social. Sunt anumite focare instituționalizate sau care se constituie la întoarcerea din concediu sau la muncă. Transportul de navetiști face ca transmiterea să se facă accentuat”, a precizat oficialul.

Tătaru a criticat din nou atitudinea oamenilor politici care neagă existența virusului și a subliniat că numai prin respectarea regulilor pot fi împiedicate noi restricții.

„Este o atitudine generalizată a unei părți a spectrului politic de a merge pe calul negaționismului. În acest moment, nici măcar asimptomaticul nu mai vrea să plece acasă din spital. Cel puțin o parte dintre noi avem cunoștințe sau rude care au decedat. Nu este de glumă, dar nici nu vreau să bagatelizăm. (…) Nu avem nicio intenție să reintroducem restricții sau să închidem libertatea cuiva sau ramuri ale economiei, dar haideți să respectăm regulile”, a transmis ministrul Sănătății, la Realitatea Plus.

Masca, obligatorie în școli

Nelu Tătaru a dat detalii și despre regulile care vor trebui respectate la alegeri și în școli.

„Pentru alegeri pregătim un ghid. Rămân de bază aceleași reguli – distanțarea, dezinfectantul, masca și mănușile. (…) La școală, cei mici vor trebui să poarte măști. Acest agent patogen va sta cu noi mai mult timp. Cine participă la o comunitate trebuie să participe la aceste reguli. Chiar și celor mici ar trebui să le inoculăm aceste reguli. Distanța de un metru este greu de respectat de copii, de aceea venim cu recomandarea ca aceștia să poarte măști.

Vor fi ani în care va trebui să trăim cu acest coronavirus. Avem mai multe scenarii, care se aplică în funcție de particularitatea fiecărei școli. Noi am vrea să se meargă la școală. Pregătim norme și pentru cazarea în căminele studențești, care vor fi gata în aproximativ o săptămână”, a anunțat ministrul, relatează Realitatea Plus.