I-au pus gând rău după anunțul lui Iohannis. „Este cârpa de șters pe jos...”

I-au pus gând rău după anunțul lui Iohannis. „Este cârpa de șters pe jos...”

Anunțul președintelui Klaus Iohannis care „aproape a găsit” întrebările pentru referendum, dar deocamdată a prezentat doar temele plebiscitului, i-a adus pe liberali în stare de euforie.

Președintele PNL Ludovic Orban a comentat temele propuse de președinte. „Prima temă, interzicerea aministiei și grațierii pentru fapte de corupție, reprezintă voința a peste 85% dintre cetățenii români, dacă nu și mai mult, iar președintele face un lucru salutar declanșând acest referendum pentru a pune punct odată pentru totdeauna tentativelor celor care au jefuit România în ultimii 30 de ani de a scăpa de brațul lung al legii. A doua temă este de asemenea, o temă fundamentală pentru societatea românească. Nu mai vrem OUG, așa cum a fost OUG 13 dată în ianuarie 2017, așa cum a fost OUG 90, OUG 92, OUG 7 care transformat Secția specială într-un pluton de execuție împotriva magistraților curajoși și independenți care îndrăznesc să se lege de puternicii zilei”, a declarat liderul liberal.

În ceea ce privește ordonanțele de urgență, Orban consideră că în sistemul constituțional  românesc este obligatorie instituirea unui mecanism prin care să se poată declanșa controlul prealabil în privința OUG și prin alte instituții decât prin instituția Avocatului Poporului.

 „De când în fruntea Avocatului Poporului este Victor Ciorbea, cârpa de șters pe jos a oricărui președinte sau premier PSD, Avocatul Poporului a încetat să reprezinte poporul și interesele cetățeanului în apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale românilor. Nu mai poate fi lăsată această unică instituție care este condusă într-un mod samavolnic și împotriva intereselor românilor, să fie singura instituție care să poată declanșa controlul de constituționalitate în privința OUG. Pronunțarea cetățenilor în favoarea instituirii unui mecanism de control prealabil al OUG și de asemenea, de interzicere a emiterii OUG în domeniul juridic, în domeniul pedepselor, reprezintă de asemenea, un proiect fundamental pentru societatea românească”, a spus Orban.

Ne puteți urmări și pe Google News