România. Simona Bucura Oprescu, Ministrul Muncii, a discutat despre recalcularea pensiilor și neimpozitarea pensiilor sub 3.000 de lei, subliniind că mulți pensionari vor vedea o creștere a veniturilor în două luni consecutive.
Anunț important pentru pensionari: Au 45 de zile la dispoziție
Ministrul Muncii a declarat că peste 82% dintre români au primit decizii de recalculare cu creșteri ale pensiilor, iar mai mult de 66% dintre cei care au lucrat în condiții speciale de muncă au beneficiat de aceste majorări. Pensionarii își pot ridica decizia de recalculare fie de la oficiul poștal, fie de la casa teritorială de pensii la care sunt arondați, asigurând astfel accesul la informații despre noile valori ale pensiilor.
Pentru cei nemulțumiți de rezultatul recalculării, ministrul a menționat că există posibilitatea de a contesta decizia în instanță, în termen de 45 de zile.
„În conformitate cu prevederile art. 127, alin. 1 din Legea nr. 360/2023, decizia poate fi contestată, în termen de 45 de zile de la comunicare, în instanța judecătorească competentă”, a explicat ea, adăugând că își dorește ca astfel de cazuri să fie cât mai izolate.
De la 1 octombrie pensiile mai mici de 3.000 de lei nu vor fi impozitate
Simona Bucura-Oprescu, a confirmat că noua reglementare privind neimpozitarea pensiilor de sub 3000 de lei va intra în vigoare de la 1 octombrie. Potrivit ministrului, actul normativ a fost deja promulgat, iar Casa Națională de Pensii Publice a fost pregătită pentru această schimbare. De asemenea, s-a asigurat că documentele necesare vor fi disponibile înainte de 20 septembrie pentru a permite ajustările necesare înainte de tipărirea taloanelor de pensie.
În plus, Ministrul Muncii a subliniat că această măsură va aduce o creștere semnificativă a pensiilor pentru cei afectați. Ministerul a lucrat pentru a implementa această modificare într-un mod eficient și rapid, având în vedere că pensiile vor beneficia de o scutire de impozit începând de luna viitoare.
Când vor fi livrate pensiile recalculate către pensionari
Daniel Baciu a asigurat pensionarii că, după stresul cauzat de recalcularea pensiilor, aceștia vor primi, în sfârșit, sumele majorate pe carduri pe 11-12 septembrie. Conform noului sistem, majoritatea seniorilor vor observa o îmbunătățire considerabilă a veniturilor lor, cu unii beneficiind chiar de dublarea pensiei anterioare.
În plus, Baciu a subliniat că, în urma aplicării noii legi a pensiilor, peste 80% dintre pensionari vor experimenta creșteri semnificative ale pensiilor lor. Această măsură vine ca o veste bună pentru mulți dintre bătrâni, care vor vedea o diferență notabilă în veniturile lor, începând cu plățile de la mijlocul lunii septembrie.
„Prin noua lege, toate pensiile au trecut prin procesul de recalculare. De săptămâna asta, oamenii au început să primească drepturile bănești după recalculare. Avem aproape 83% din numărul total de pensionari care au creșteri la pensii. Creșterea per total de 26,65%, ca sumă e o creștere medie de 622 de lei.
Drepturi bănești pe care le primesc pensionarii în această perioadă, vorbim de aproximativ două săptămâni în care poștașii merg la domiciliile pensionarilor pentru a achita aceste drepturi de pensie. Pe 11 sau 12 se vor achita pensiie care au card bancar”, a declarat Daniel Baciu la RTV.