UPDATE: Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, transmite că România îndeplinește toate condițiile tehnice pentru a se alătura programului Visa Waiver, confirmând astfel anunțul lui Marcel Ciolacu. Cel mai probabil de la 1 ianuarie 2025, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în Statele Unite.
„Astăzi este o zi mare, o zi pe care am așteptat-o multă, multă vreme: de astăzi, România îndeplinește formal toate condițiile tehnice pentru a face parte din programul Visa Waiver (...)
Când am sosit acum mai bine de trei ani în America, am promis, împotriva oricăror predicții contrare, să-mi dedic toată energia pentru a vedea acest proiect finalizat. Ii mulțumesc lui Dumnezeu. Sunt recunoscător Președintelui pentru încrederea cu care m-a învestit și familiei mele pentru sprijinul neprețuit!
Eliminarea vizelor pentru Statele Unite este cea mai bună recunoaștere a unei solidarități ireversibile dintre români și americani”, a transmis într-un comunicat ambasadorul României în SUA, Andrei Moraru.
Românii vor putea călători în Statele Unite ale Americii fără vize. Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, luni, într-un interviu la Antena 3 CNN, că românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în Statele Unite. El a spus că situația a fost rezolvată pentru că a fost „abordată profesionist.”
Românii, fără viză în SUA
Premierul Marcel Ciolacu a făcut luni un anunț așteptat de ani de zile de români. El a spus că nu vor mai fi necesare vizele pentru a călători în Statele Unite ale Americii. Ciolacu a explicat într-un interviu televizat că problema vizelor a fost rezolvată. „Am abordat-o profesionist, am consilier în această zonă, am modificat legislație”, a spus premierul, luni seara, la Antena 3CNN
Data de la care românii vor călători în SUA fără vize
Marcel Ciolacu a avansat și un termen de la care românii vor putea merge în America fără obligativitatea vizei.
Potrivit acestuia, din ianuarie se va circula fără vize în SUA. Anunțul oficial va veni la jumătatea acestei luni, în jurul datei de 15 octombrie, a afirmat Ciolacu.
„Statele Unite sunt parterenerul strategic al României. Securitatea, siguranța României se bazează pe parteneriatul strategic cu SUA, fără discuții.
Suntem unul dintre stâlpii principali ai partenerului strategic în Europa, de departe. Faptul că ni s-au aprobat tehnologie de vârf, la F-35, este o dovadă că ești un partener de încredere, predictibil și ei nu pot concepe să nu fie alături de români.
Statele Unite trebuie să devină partenerul principal non-UE al României”, a mai adăugat Ciolacu.
MAI a anunțat recent demersurile pentru programul Visa Waiver
„Accederea României în programul Visa Waiver presupune îndeplinirea unor criterii stricte legate de securitate, contraterorism, schimb de informaţii, imigraţie, documentele de călătorie şi de identitate, precum şi un proces de screening riguros al călătorilor. Aceste criterii sunt cuprinse într-un Plan de Acţiune, în cadrul căruia MAI a îndeplinit o serie de operaţiuni şi obiective esenţiale pentru realizarea PVW”, se arată într-un comunicat de presă al MAI.
Între obiectivele îndeplinite de MAI sunt enumerate introducerea biometriei în procesul de acordare a cetăţeniei române, promovarea utilizării paşaportului electronic şi contribuţia la atingerea unei rate de refuz a vizelor sub 3%, criteriu esenţial pentru accederea în program, potrivit News.ro.