SURPRIZĂ DE PROPORȚII: După ce s-a luptat ani de zile pentru Oltchim, PCC se retrage din cursă!
- Raluca Florescu
- 21 ianuarie 2014, 21:13
PCC, acţionarul minoritar al Oltchim care a participat şi la licitaţia de vânzare a combinatului din 2012, a anunţat anunţat astăzi că se va retrage din cursa pentru combinat.
Săptămâna trecută, şi azerii de la SOCAR au declarat că nu mai sunt interesaţi de combinat. Ofertele angajante pentru Oltchim ar trebui depuse până pe data de 31 ianuarie.
PCC SE, principalul acţionar privat al SC Oltchim SA Râmnicu Vâlcea, şi fondul de investiţii israelian Fortissimo Capital au luat decizia de a nu participa la cea de-a doua licitaţie care va avea loc pentru privatizarea complexului, scrie în comunicat.
“Am decis, împreună cu Fortissimo Capital, să nu participăm la licitaţia prin care se va desemna noul proprietar al Oltchim. Situaţia actuală a combinatului şi condiţiile în care se va derula procedura ne-au făcut să luăm, în final, această hotărâre. Am mai explicat, în ultimele luni, motivele care au dus la scăderea interesului PCC SE pentru Oltchim. În acest moment nu mai am alte precizări de făcut.", a declarat Wojciech Zaremba, reprezentantul PCC SE în România.
În calitate de acţionar, PCC SE este implicat de şapte ani în situaţia Oltchim. În luna august şi-a anunţat intenţia de participare la licitaţia pentru achiziţia combinatului, alături de fondul de investiţii israelian Fortissimo Capital.
PCC SE este principalul acţionar privat din cadrul Oltchim, deţinând o participaţie, directă şi indirectă, de 32,3432% din capitalul social al companiei. PCC este un grup de companii activ pe plan internaţional, cu filiale în 16 ţări, condus de PCC SE - compania mamă, cu sediul în Duisburg, Germania.