"Familia Borgia" şi "Camelot" sunt legendele ce se vor povesti în 2011 la HBO. Printre premierele sfârşitului de an se numără şi "Mildred Pierce", cu Kate Winslet în rolul principal.
Lansarea, în aprilie, a serialului "Urzeala tronurilor", adaptare după epopeea fantastică scrisă de George R.R. Martin, a deschis la HBO seria producţiilor medievale din acest an.
Din 24 iunie, în premieră şi în exclusivitate debutează un serial marca Showtime, "Familia Borgia", o producţie din 2011. Este povestea uneia dintre cele mai fascinante familii din istorie. Celebră în timpul Renaşterii şi contemporană cu da Vinci, Michelangelo şi familia de ’Medici, numele ei e sinonim cu uneltirile, dezmăţul şi crima.
Povestea debutează cu momentul în care Rodrigo Borgia devine controversatul Papă Alexandru al VI-lea. Alături de copiii săi, Cesare, Juan şi frumoasa Lucrezia, vor deveni cea mai puternică şi influentă familie din Italia renascentistă. Produs şi scris de regizorul laureat cu Oscar Neil Jordan, producţia îi reuneşte pe Jeremy Irons (Rodrigo Borgia), François Arnaud şi Holliday Grainger. "Serialul prezintă în cel mai somptuos şi elegant mod cea mai infamă familie din istorie", a spus Robert Bianco de la USA Today.
"Camelot" vine din toamnă
PAPĂ. Laureatul cu Oscar Jeremy Irons, într-un rol memorabilTimpurile erau grele, cu intrigi şi lupte pentru putere. Băiatul îşi face un ţel în viaţă din a-i proteja pe cei care trăiesc în regatul său. El instaurează, sprijinit de sabia Excalibur, vrăjitorul Merlin şi regina Igraine (mama sa), o nouă eră caracterizată de valori morale.
"Când mi s-a propus personajul lui Merlin din «Camelot» nu eram foarte sigur dacă să spun da. Mi-a plăcut totuşi noua abordare a serialului, mai profundă şi întunecată. Aşa că m-am gândit să mă dispensez de barba lungă şi să nu abuzez de magie, dar l-am implicat mai mult în intrigile politice. Merlin e un om a cărui putere se află în politică, psihologie şi negocierile din sala tronului", a spus actorul Joseph Fiennes. Premierele anului
Printre premierele HBO ale anului 2011 vom revedea noi sezoane din "Big Love" (sezonul 5 şi ultimul), din 27 iunie, "United States of Tara" (sezonul 3 programat pentru 18 iunie) şi "True Blood" (sezonul 4 din această toamnă). Tot pentru toamnă este programată şi mini-seria "Mildred Pierce", cu Kate Winslet în rolul principal. Eroina, o femeie divorţată care are grijă de familie, îşi deschide un restaurant. Dar noua carieră dă naştere unui conflict neaşteptat cu fiica sa cea mare. În alte roluri Morgan Turner, Brían F. O’Byrne şi Melissa Leo.