Republica Moldova. Anul școlar 2024-2025 va începe pe 1 septembrie, conform unei circulare a Ministerul Educației și Cercetării. Însă, festivitatea de deschiderea poate fi organizată pe 1 sau 2 septembrie, decizia aparținând fiecărei școli.
În unitățile de învățământ în care anul școlar va începe pe 1 septembrie, elevii vor avea o zi în plus de vacanță. Anunțul a fost făcut de către ministrul Educației, Dan Perciun. Acesta a mai precizat că profesorii vor fi plătiți dublu pentru această zi, în care vor fi alături de elevi timp de 1-1,5 ore în cadrul ceremoniei de deschidere a anului școlar.
Anul școlar 2024-2025. Recomandarea Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove
Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove a transmis, însă, că ar fi bine ca solemnitatea de început al anului școlar să fie organizată luni și nu duminica, luând în considerare faptul că Republica Moldova e o țară cu o populație majoritar ortodoxă.
„Direcția mitropolitană recomandă instituțiilor de învățământ să organizeze careul de „Primul Sunet” luni, 2 septembrie, în acest mod va fi respectată porunca evanghelică conform căreia Duminica e zi de odihnă și de participare la sfintele slujbe.
În acest context, Direcția mitropolitană îndeamnă preoții să participe la careul organizat pe data de 2 septembrie și să binecuvânteze acest eveniment prin citirea rugăciunii pentru elevi și corpul profesoral, rugăciune regăsită în Molitfelnic”, se arată într-un comunicat al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove.
Structura noului an școlar
Anul școlar 2024-2025 va începe duminică, 1 septembrie 2024, și se va încheia pe 31 mai 2025, într-o sâmbătă.
-semestrul I: 1 septembrie – 24 decembrie 2024;
-semestrul II: 9 ianuarie – 31 mai 2025.
Elevii din clasele a IX-a și a XII-a vor încheia anul de studii pe 23 mai 2025. Perioadele de vacanță
Patru vacanțe în noul an școlar
-28 octombrie – 3 noiembrie 2024;
-vacanța intersemestrială (de iarnă): 25 decembrie 2024 – 8 ianuarie 2025;
-vacanța de primăvară: 3 – 9 martie 2025;
-vacanța de Paști: 19 – 28 aprilie 2025.
Anul școlar 2024-2025. Tezele semestriale în învățământul liceal
-sesiunea de iarnă, în perioada 9-20 decembrie 2024;
-sesiunea de vară, în perioada 12-23 mai 2025.
Sesiunea de examene
-la absolvirea învățământului primar, clasa a IV-a, în perioada 13-22 mai 2025;
-la absolvirea învățământului gimnazial, clasa a IX-a, în perioada 2-12 iunie 2025;
-la absolvirea învățământului liceal, clasa a XII-a, în perioada 3-20 iunie 2025.
Clasele primare vor avea activități interdisciplinare
-semestrul I: 23-24 decembrie 2024 (o zi, la decizia învățătorului);
-semestrul II: 16-18 aprilie 2025 (o zi, la decizia învățătorului);
-26-30 mai 2025 (cinci zile, la decizia învățătorului).