Anul nou evreiesc, 5778, celebrat într-o sinagogă desacralizată

Miercuri, comunitatea evreiască din Timișoara va celebra anul nou, altundeva decât în sinagoga în care lumea se aduna de obicei pentru ritual. Aceasta a fost grav afectată de furtună, rămânând, în urma vântului, fără acoperiș și turle, imobilul reprezentând un real pericol, în situația în care se găsește. Conducerea comunității a lansat un frumos mesaj de continuitate, și anunță oficierea ritualului de anul nou 5778 în Sinagoga din Cetate (desacralizată).

”Ultima Sinagogă funcțională din Timişoara, cea din Iosefin, unde ne ținem în mod tradițional sărbătorile, a fost substanțial avariată de vijelia din această duminică. Este un moment trist şi deosebit de dificil pentru Comunitatea Evreiască din Timişoara. Pentru a marca angajamentul pentru continuitatea acestei comunități, cu o importantă tradiţie locală, vom celebra Rosh Hashanah la Sinagoga din Cetate, miercuri, 20 septembrie, ora 19.00”, a transmis dr. Luciana Friedmann, președinta comunității evreiești timișorene.