După ce susţinătorii fostului premier au fost marginalizaţi la Congres, locurile eligibile pentru europarlamentare ar urma să le revină adepţilor noului şef al liberalilor.
Preşedintele Crin Antonescu şi prim-vicepreşedintele Ludovic Orban şi-au asigurat o majoritate largă în noua conducere a PNL, având 22 de voturi spre deosebire de cele 6 ale grupării Tăriceanu. Susţinătorii celor doi, precum Norica Nicolai, Dan Radu Ruşanu, Varujan Vosganian sau Relu Fenechiu, au intrat „pe linie” în Biroul Politic Central. De partea cealaltă, Tăriceanu nu a suferit doar o înfrângere personală, dar i-a tras după sine şi pe susţinătorii săi. El are, în calitate de fost preşedinte, un loc asigurat în conducerea partidului, dar adepţii săi - printre care Adrian Cioroianu, Cristian David, Eugen Nicolăescu sau Teodor Atanasiu - au fost eliminaţi din conducere.
„Curăţenia” făcută la Congres ar putea fi aplicată şi în cazul selecţiei pentru europarlamentare. Deja apropiaţii lui Antonescu se gândesc la locuri eligibile pe lista PNL, în vreme ce actualul eurodeputat Daniel Dăianu pare scos din joc. De asemenea, dechiderea listei de către Renate Weber este pusă în discuţie.
Câştigătorii congresului
Oamenii lui Antonescu au obţinut 12 din cele 14 funcţii de vicepreşedinţi. Liderii care l-au susţinut pe Antonescu şi-au conservat posturile: Norica Nicolai, Relu Fenechiu, Dan Radu Ruşanu sau Varujan Vosganian. Pe de altă parte, au pus mâna pe funcţii de vice şi o serie de lideri locali pro- Antonescu precum Răducu Filipescu (şeful CJ Călăraşi ), Aristotel Căncescu (şeful CJ Braşov), Cristian Anghel (primarul oraşului Baia Mare) sau Mircea Muntean (primarul oraşului Deva).
Antonescu a făcut o excepţie, recomandând, neoficial, votarea ca vicepreşedinte a fostului ministru al muncii Mariana Câmpeanu, din tabăra Tăriceanu. Primarul Bacăului, Romeo Stavarache, a fost singurul „tăricenist” care a devenit vicepreşedinte pe cont propriu. Situaţia este similară şi la nivelul simplilor membri, unde tabăra Antonescu-Orban şi-a asigurat alte 11 voturi din 15.
Învinşii de weekend
Majoritatea adepţilor lui Tăriceanu au fost retrogradaţi sau eliminaţi la congresul PNL de la sfârşitul săptămânii.
Teodor Meleşcanu, oficial în tabăra Tăriceanu, a supravieţuit în birou, dar şi-a pierdut postul de vice preşedinte. A fost însă „o pedeapsă” uşoară comparativ cu ce au păţit restul apropiaţilor fostului premier. Au rămas în afara conducerii liberale Teodor Atanasiu, fost ministru al apărării şi şef al AVAS, Eugen Nicolăescu, fost ministru al sănătăţii, Adrian Cioroianu, fost ministru de externe, Cristian David, fost ministru de interne, Puiu Haşotti, fost vicepreşedinte, sau deputatul George Scutaru. Deputatul Dan Motreanu nu a reuşit nici el să intre în conducerea PNL, prinzând doar un post de supleant, şi urmează să fie schimbat şi din fruntea secretariatului general cu Radu Stroe. Conştient de raportul de forţe, fostul preşedinte al Camerei Bogdan Olteanu nu a candidat pentru vreo funcţie.
Războiul liberal se mută şi la PE
Algoritmul intern ar urma să se aplice şi la stabilirea listelor pentru Parlamentul European, care va avea loc săptămâna aceasta. Candidaţii din tabăra pro-Antonescu - Norica Nicolai, Adina Vălean, Ramona Mănescu sau Cristian Buşoi - nu au emoţii. În schimb, unii dintre oamenii din jurul lui Antonescu nu ar mai dori ca pe liste să se regăsească Renate Weber, în prezent europarlamentar, însă alţii spun că nu e cazul să se renunţe la un personaj activ în PE. Dacă, în cazul acesteia, opiniile noilor şefi ai PNL par împărţite, Daniel Dăianu are şanse mici la un loc eligibil. Antonescu a dat, ieri, un singur semn de indulgenţă, afirmând despre Teodor Meleşcanu că ar putea primi primul loc pe listă, dacă va dori acest lucru.
SFATURILE ANALIŞTILOR
PNL ar trebui să se mute de la ţară la oraş
PNL ar trebui să se concentreze pe recuperarea electoratului urban şi a celui anti-Băsescu, astfel încât ţintele fixate de Crin Antonescu la preluarea şefiei partidului să fie con siderate realiste, susţin analiştii. Cristian Pârvulescu şi Bogdan Teodorescu cred că instalarea unei noi conduceri a PNL le deschide libe-ralilor o serie de oportunităţi, dar partidul are, în continuare, vulne rabilităţi.
Ritual de sacrificiu sau calcul electoral
„PNL a trecut, ca şi PSD în 2005, prin faza ritualică a schimbării şefului prin care se încearcă a se da satisfacţie opiniei publice”, a comentat analistul politic Cristian Pârvulescu încheierea mandatului de preşedinte al PNL de către Călin Popescu-Tăriceanu.
Schimbarea lui Tăriceanu are şi o explicaţie pragmatică, este, la rândul său, de părere Bogdan Teodorescu. „Tăriceanu a fost premier până la finalul anului 2008, şi situaţia grea a economiei îi putea fi oricând reproşată şi lui”, a apreciat Teodorescu.
Toate acestea, în contextul în care partidele se pregătesc pentru două runde electorale în acest an, europarlamentarele şi pre ziden ţialele. În acest sens, liberalii ar trebui să-şi reevalueze strategia, ţinând cont de faptul că nu mai sunt la pute re şi, implicit, nu au posibilitatea de a lua decizii cu impact electoral. „În condiţiile în care electoratul rural e atras cu mită electorală pe care ei nu o pot oferi, trebuie să-şi recâştige vechiul electorat din zona urbană, dezamăgit în trecut de ambiguităţile doctrinare şi de conducerea ciudată pe care a exercitat-o Tăriceanu”, a explicat Bogdan Teodorescu.
Şansele la prezidenţiale
Şansele lui Crin Antonescu de a se bate cu Mircea Geoană pentru a intra în turul doi al prezidenţialelor sunt cântărite în mod diferit de analişti. Pe de-o parte, Pârvulescu „îl leagă” pe Antonescu de PNL, fiind sceptic faţă de posibilitatea ca politicianul desemnat de un partid aflat pe locul trei să intre în turul doi de scrutin. În schimb, Teodorescu spune că votul de la prezidenţiale nu este pentru partide, ci pentru oameni. „La congres, Crin Antonescu a arătat bine, interesant. E prematur să-i judecăm şansele, să vedem întâi ce acţiuni politice va avea. La alegerile prezidenţiale se vor vota persoanele, nu partidele”, a spus analistul. Concret, Teodorescu a identificat culoarul noului lider PNL: electoratul anti-Băsescu, care este mai numeros decât cel care a votat până acum cu PNL.
Dacă drumul spre inima electoratului e dificil, Antonescu pare să fi simplificat posibilele negocieri cu alte partide, chiar dacă el personal a susţinut că PNL va rămâne în opoziţe, cel puţin până la prezi denţiale. „Tăriceanu avea relaţii proaste şi cu PDL, şi cu PSD din cauza negocierilor eşuate pentru guvernare”, crede Bogdan Teodorescu. La rândul său, Cristian Pâr vulescu spune că, după prezidenţiale, PNL s-ar putea reapropia de PDL.